Ion Călin, trimis la relaxare şi odihnă la umbra Curţii de Conturi

0

După multe mandate de parlamentar, comunistul Ion Călin, una dintre umbrele trecutului care încă bântuiau scena politică actuală, a fost trimis de partid să se odihnească, pentru următorii 9 ani, la umbra deasă a Curţii de Conturi, în funcţia de consilier. Asta după ce, într-una dintre ultimele sale zvâcniri, actualul Parlament a votat marţi membrii pentru două instituţii- cheie: Curtea de Conturi şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Pe lista sinecuriştilor recompensaţi marţi apar, alături de deputatul doljean, Ilie Sârbu, Nicolae Bădălău ori Claudia Boghicevici.
Mutarea, deşi poate surprinzătoare pentru unii, pare să fie mai mult rezultatul unei negocieri între Ion Călin şi conducerea PSD Dolj, care a găsit astfel soluţia perfectă pentru a-l îndepărta pe acesta de pe lista locurilor eligibile. Este de notorietate că mulţi dintre social-democraţii mai tineri din sânul organizaţiei nu priveau cu ochi buni prezenţa bătrânului Ion Călin pe lista parlamentarilor doljeni. Şi cum bătălia electorală din acest an se anunţă a fi mult mai dură decât cea de acum patru ani, când PSD Dolj a dat lovitura trimiţând în Parlament nu mai puţin de şase deputaţi şi trei senatori, şansele ca fostul membru PCR să mai prindă un nou mandat erau, practic, nule. Aşadar, cum se întâmplă de cele mai multe ori, PSD Dolj a scăpat de Ion Călin printr-o… avansare!  

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ