După ce, la finalul săptămânii trecute, au apărut primele cazuri de îmbolnăviri în rândul jandarmilor Grupării Mobile Craiova, condusă de locotenent colonelul Cosmin Mirea, în acest moment putem vorbi cu certitudine despre un focar în toată regula, numărul angajaţilor care au contactat noul coronavirus ajungând acum la 15.

Măsuri de precauţie, mai mult pe hârtie

Locotenent colonelul Cosmin Mirea

Deşi fac parte din linia întâi, fiind expuşi riscului de îmbolnăvire, conducerea Grupării Mobile Craiova pare să nu fi dat prea multă importanţă măsurilor de precauţie. Aşa se face că 9 dintre jandarmii infectaţi acum cu Covid-19 fac parte dintr-un grup de 12 care a călătorit la Tg.Jiu, aceştia fiind transportaţi cu aceaşi maşină, fără posibilitatea de a se putea păstra vreo distanţare fizică. Mai mult decât atât, surse din cadrul GMJ Craiova spun că nici în ceea ce priveşte situaţia din incinta instituţiei nu este mai bună, jandarmii fiind nevoiţi să folosească acelaşi vestiar pentru a se echipa. Aşa s-ar explica de ce, acum, 15 jandarmi din cei 65 ai aceluiași detaşament au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

Medicul Sever Popescu s-a opus testării

Însă problemele nu se opresc doar la lipsa măsurilor de precauţie, ci am putea vorbi inclusiv de inconştienţă în formă agravantă. Astfel, aceleaşi surse spun că, înainte cu câteva zile de confirmarea primului caz de îmbolnăvire în rândul jandarmilor craioveni, prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, ar fi cerut testarea acestora, însă medicul Sever Popescu, şeful Centrului Medical Judeţean Dolj, s-ar fi opus, considerând că jandarmii, care prezentau deja simptome, ar fi doar răciţi, astfel că i-a trimis în concediu medical. Decizia acestuia s-ar putea dovedi extrem de neinspirată şi ar putea căpăta chiar accente penale dacă ne gândim că doi membri ai familiei unui dintre jandarmii bolnavi au fost, la rândul lor, confirmaţi cu coronavirus. Însă, situaţia este posibil să se fi repetat şi în cazul altor familii.   

În acest moment, întreg detaşamentul din care fac pare jandarmii confirmaţi cu coronavirus a fost retras din misiuni, însă ancheta epidemiologică este încă departe de a se fi încheiat.