La iniţiativa deputatului Mihaela Huncă, parlamentar al Pro România, Senatul României a aprobat un proiect de lege care vizează modificarea anexei 2 a Legii 153/2017 – privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin care care coeficientul de salarizare acordat biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor ar urma să crească semnificativ, corectând astfel o situaţie de-a dreptul absurdă în care aceştia primeau mai puţini bani decât asistenţii medicali subordonaţi lor.
Conform iniţiatorului acestui proiect, „importanţa muncii biochimiştilor, chimiştilor şi biologilor din laboratoarele de analize este dată de faptul că 80% dintre diagnosticele medicale sunt puse pe seama rezultatelor analizelor medicale furnizate de specialişti, 2/3 dintre aceştie fiind biochimişti, chimişti şi biologi“. Mai mult, în expunerea de motive se arată, în lipsa unei salarizări corespunzătoare, există riscul unei depopulări a laboratoarelor de analize medicale, ceea ce ar putea duce la scăderea calităţii serviciilor furnizate. Ori, se observă în aceste zile cât de important este ca sistemul sanitar românesc să aibă suficienţi specialişti în laboratoare care să furnizeze rapid informaţii precise.
Creşterea coeficientului de salarizare pentru biochimişti, chimişti şi biologi este estimat la 8,8 milioane de lei pe an, însă iniţiatorul proiectului consideră că majorarea va duce la „eliminarea tensiunilor din laboratoarele de analize ale sistemului de stat“, „va restabili un cadru de normalitate şi respectare a importanţei muncii“ şi „va duce la creşterea potenţialului de motivare a acestora“.
Proiectul a fost aprobat deja de către Senat, urmând să fie aprobat şi de către Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, mai ales că propunerea are sprijinul tuturor partidelor.


