Crăciunul: petrecere sau sărbătoare?

După aproape două milenii de la apariţia sa, sărbătoarea Crăciunului este unul dintre cele mai complexe evenimente din lumea de azi. Cea mai populară dintre semnificaţii o întâlnim la creştini, indiferent de confesiunea din care fac parte. Pentru ei, sărbătoarea Crăciunului înseamnă celebrarea naşterii lui Iisus Hristos, adică unul dintre fundamentele credinţei lor. Mai departe, Crăciunul este neseparat de personajul „Moş Crăciun”, un fel de fiinţă cu puteri supranaturale, care în noaptea Crăciunului străbate întreaga lume pentru a duce daruri copiilor cuminţi. Tabloul este completat de împodobirea bradului de Crăciun, a cărui semnificaţie este şi mai greu de explicat.

0

Din punct de vedere etimologic, pentru denumirea sărbătorii Crăciunului există mai multe surse. Unii cercetători susţin că termenul provine de la latinescul calationem (forma de acuzativ a lui calatio), care însemna convocarea poporului pentru ca preoţii păgâni să anunţe viitoarele sărbători. Pe aceeaşi filieră latină, denumirea sărbătorii poate deriva din creatio/creatinomen, termeni echivalenţi pentru Naşterea lui Hristos, sau din limba slavă, unde sărbătoarea solstiţiului de iarnă era numită Korochun (în rusă), Kračún (în cehă şi slovacă), Karácsony (în maghiară).

De unde a început celebrarea Crăciunului

Pentru prima dată în istoria sa, Crăciunul s-a serbat în interiorul primelor comunităţi de creştini, în cadrul unei serii întregi de evenimente liturgice, fundamentate pe relatările Evangheliilor lui Matei, Marcu şi Luca. Acestea erau legate de naşterea miraculoasă a lui Iisus Hristos, fiul Mariei şi al lui Iosif, ducerea Sa la templul din Ierusalim pentru a lua parte la rânduielile specific iudaice după naşterea unui copil, şi se încheiau cu Botezul lui Iisus în râul Iordan, Boboteaza de mai târziu. Evenimentele sărbătorite erau atât de strâns unite între ele şi atât de ciclice, încât abia din secolul al V-lea putem vorbi de o separare a lor, dar într-o ordine care şi azi ne inspiră o logică a devenirii lui Iisus, de la copilul născut în mod miraculos într-un adăpost de vite de la marginea Bethleemului, la evreul care avea să arate unde greşesc conaţionalii săi, Fiul lui Dumnezeu şi restauratorul lumii. Majoratul la evrei sau momentul când un tânăr putea vorbi în public era vârsta de 30 de ani, iar din Evanghelia lui Luca (3, 23) aflăm că Iisus avea vârsta de 30 de ani când a fost botezat. Astfel, prin aceste sărbători era omagiată prima parte a vieţii lui Iisus Hristos, perioadă de bucurie, când orice creştin avea sentimentul că Dumnezeu a făcut un dar omenirii prin trimiterea Fiului Său pe pământ (probabil că de aici ideea de a dărui de Crăciun, misiune atribuită mai târziu lui Moş Crăciun).

Sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie

Chiar dacă Naşterea lui Hristos are temeiuri reale dintre cele mai diverse (istorice, literare şi chiar astronomice), niciuna dintre Evanghelii nu indică data exactă a acestui eveniment. Mai mult decât atât, încercarea de mai târziu a călugărului dobrogean Dionisie Exiguul de a data Naşterea lui Hristos a generat nenumărate discuţii, însuşi papa Benedict al XVI-lea afirmând că este foarte probabil ca anul Naşterii lui Hristos să nu fie cel unanim recunoscut azi (anul 753 de la întemeierea Romei), ci cu 6-4 ani mai devreme. Cu atât mai greu poate fi fixată ziua Naşterii lui Iisus Hristos, considerată azi ca fiind pe 25 decembrie. Cea mai probabilă dintre variante este legată de efortul Bisericii, după edictul de liberare din 313, de a înlocui sau de a îmbrăca într-o formă creştină sărbătorile păgâne. Una dintre cele mai populare dintre acestea, Dies Natalis Solis Invicti, care însemna „ziua de naştere a Soarelui Necucerit sau Neînvins”, era ziua de sărbătorire a naşterii zeului Mitrha, zeul de origine iraniană al luminii şi al adevărului, şi era celebrată în fiecare an pe 25 decembrie. Pe de altă parte, unul dintre argumentele creştine este oarecum de origine biologică şi presupune Naşterea lui Hristos la nouă luni după vestea primită de Fecioara Maria că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, a cărei sărbătorire are loc pe 25 martie.

Semnificaţia de azi a Crăciunului

De atunci şi până acum, sărbătoarea Crăciunului a evoluat şi aproape că s-a transformat complet. În secolul al XIX-lea, apare un personaj fără de care azi nu ne-am putea imagina Crăciunul. Este vorba de Moş Crăciun, „născut” în Statele Unite ale Americii, cu rolul de a duce daruri, mai întâi copiilor şi mai târziu tuturor. Mai mult decât atât, fiecare naţiune şi-a dezvoltat propriile tradiţii de Crăciun, mai mult sau mai puţin legate de semnificaţia iniţială a acestei mari sărbători. De exemplu, simbolismul împodobirii „Bradului de Crăciun” este printre cele mai dificile de încadrat în tabloul Crăciunului, ca să nu mai vorbim de nebunia cumpărăturilor, făcute pentru a avea „un Crăciun fericit”. Referindu-ne doar la mediul creştin, invadat şi el de cadouri şi brazi împodobiţi, România este printre singurele ţări care au creat şi păstrează tradiţii care ajută la o mai bună înţelegere a semnificaţiei Crăciunului. Colindele româneşti au fost derivate din mesajul evanghelic al Naşterii lui Hristos şi încă se încăpăţânează să mai transmită acelaşi lucru şi azi. Nejustificate rămân însă consumismul dus până la extrem în această perioadă, falsele tradiţii şi devierea totală de la sensul iniţial al sărbătoririi Naşterii lui Hristos. Astfel, putem spune că azi Crăciunul riscă să se rezume la simplă petrecere, vacanţă şi prime salariale, fără nici cea mai mică aluzie la vreo idee de divin.