La spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Craiova, numai în ultimii trei ani, s-au făcut investiții de 5 milioane lei.
Am făcut investiții în aparatură medicală și mobilier, unitatea medicală beneficiind acum de unele noi. De asemenea, s-au făcut igienizări și recompartimentări cu crearea de noi spații cu destinație medicală precum cabinet explorări funcționale, ori sală pentru recuperare respiratorie. În plus, etajul 5 Infecțioase, dedicat copiilor, a fost complet renovat. Lucrări de igienizare şi amenajare au fost făcute şi la etajul 6 al unităţii medicale.
Lucrăm la partea de documentație pentru o clădire nouă de imagistică medicală pentru spitalul „Victor Babeș” în care să se regăsească un RMN, un Computer Tomograf, aparate de ecografie și radiologie. Continuăm lucrările de renovare și pentru părțile încă nerefăcute, respectiv etajul 4 precum și ce a mai rămas în celelalte clădiri. Investițiile în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova continuă și cu fonduri europene nerambursabile, Primăria Craiova având un contract de finanțare semnat pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contract aflat la stadiul de realizare proiect tehnic cu termen chiar în acest an (decembrie 2019) în valoare de 4.446.690,38 euro. Astfel, clădirea principală precum și un corp de clădire dedicat persoanelor ce suferă de boli contagioase vor fi refăcute și anvelopate termic la exterior din fonduri europene. La interior vom face unele lucrări din fonduri europene, iar restul lucrărilor necesare până la renovarea completă a acestui spital se vor face din fonduri proprii ale Primăriei Craiova.
De investiții substanțiale, în valoare de aproape 3 milioane lei, a beneficiat în ultimii ani și Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova. Au fost făcute reparații generale și de renovare a laboratorului de analize medicale, a Urgenței neurologie, dar și în Clinicile de Psihiatrie 1 și 2, unde a fost achiziționat și mobilier nou. De asemenea, au fost achiziționate și puse în funcțiune centrale termice pentru a spori confortul pacienților. Și aici s-a achiziționat aparatură medicală precum aparat terapie Shockwave, masă Bobath sau aparate necesare pentru sala de kinetoterapie. La acestea se adaugă alte 24,6 milioane lei, cât reprezintă valoarea proiectului de extindere a corpului C4 din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie, pentru Secția Recuperare Neurologică.
O atenție deosebită am acordat și Spitalului municipal „Filantropia”, aici, totalul investițiilor din ultimii ani ridicându-se la aproape 6,7 milioane lei.
Au fost cumpărate, între altele, paturi pentru spital, paturi pentru nou-născuți, mobilier medical pentru secția Neonatologie, aparate de aer condiționat, precum și aparatură medicală.
În cursul anului 2018, au demarat lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a clădirii care adăpostește Clinica de Hematologie. Lucrările includ consolidarea structurii de rezistență a clădirii, montarea unui lift exterior care să fluidizeze traficul de persoane și personal medical. Totodată, s-a realizat mansardarea clădirii, fapt ce a dus la sporirea numărului de saloane cu încă 6 camere, la care se adaugă grupuri sanitare aferente. Au fost demarate lucrări de înlocuire a sistemelor electrice, termice dar și sanitare. Interioarele au fost complet renovate, saloanele au fost regândite și refăcute în totalitate, fiecare beneficiind de console la fiecare pat, mobilier medical și mobilier de cameră.
La Secția Maternitate-Neonatologie – cea mai importantă secție pentru nou-născuți – au fost derulate trei obiective importante. Întreg blocul operator al Clinicii beneficiază acum de sisteme de ultimă generație de climatizare și asigurare a unui mediu controlat termic. Instalația electrică din clădirea Maternității a fost schimbată și reabilitată în totalitate, aici vorbind de 2 Clinici de Obstetrică Ginecologie, ATI Adulți, Neonatologie, Terapie Intensivă Neonatală, bucătăria și spălătoria care deservesc întreg spitalul. Totodată, pentru prima dată în ultimii 14 ani, s-au făcut lucrări de reparații și igienizări și s-a achiziționat mobilier medical.
Tot în această unitate medicală au fost demarate lucrări de reparații și igienizări în spațiul în care se va găsi cel de-al doilea RMN din spitalele de stat ale orașului de care vor beneficia și pacienți care vin din afara spitalului „Filantropia”.
La Clinica de Pediatrie și Ambulatoriu au fost demarate investiții în igienizări, achiziționare mobilier de cameră și aparatură medicală.
În plus, pe fonduri europene, Ambulatoriul „Filantropia” va fi adus la standarde europene. Proiectul are o valoare de peste 11 milioane lei, iar investiția presupune reabilitarea și extinderea Pavilionului A, cu montare cu lift exterior și amplasare rampă gunoi la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” Craiova.
Ambulatoriul va fi dotat cu instrumentar și aparatură de ultimă generație. (P)

Primăria Municipiului Craiova