Cred că exercitarea dreptului de vot este prima condiţie pentru manifestarea cetăţeniei. De aceea voi merge duminică să votez. Nu împărtăşesc opinia celor care spun că trebuie ales răul cel mai mic. Nici pe a celor care încearcă să-i ”desfiinţeze” pe ambii candidaţi.
Fiecare dintre cei doi protagonişti ai finalei prezidenţiale are atuurile sale. Aşa după cum fiecare are minusurile sale. Politica operează cu realităţi, nu doar cu deziderate. Cu resurse perfectibile, nu perfecte…
O respect pe doamna Dăncilă pentru curajul său de a-şi asuma deopotrivă conducerea unui partid mare şi a guvernării. Într-o perioadă complicată din multe puncte de vedere.
Voi vota însă cu domnul Iohannis pentru două considerente esenţiale care ţin de pragmatism politic din perspectiva interesului naţional. Interes naţional pe care unii ar face bine să nu-l mai ia atât de uşor peste picior.
Primul considerent e legat de reprezentarea externă a ţării noastre.
Klaus Iohannis a reuşit în primul mandat, pe întreaga dimensiune euro-atlantică, să se impună ca un partener respectat de dialog şi acţiune politică. Într-o lume atât de interconectată a avea un Preşedinte, receptat de toată lumea „care contează”, ca fiind frecventabil, este un avantaj competitiv pentru naţiunea din care faci parte.
Al doilea argument se referă la contextul politic intern. Este evident că în toţi aceşti ani conflictul dintre palate nu a făcut bine nici României, nici românilor.
Un preşedinte şi un guvern de aceeaşi culoare politică ar pune capăt acestui conflict. Şi ar da o şansă extraordinară unei perioade de stabilitate şi coerenţă politică de care ţara are atâta nevoie. În care ritmul de creştere economică să fie accelerat, iar viaţa românilor să devină mai bună. Şansă pe care mi-o doresc fructificată!
Am consumat în aceşti ani prea multe energii în politica anulării reciproce pe scena publică. E timpul pentru un restart.
De aceea duminică voi da votul meu lui Klaus Iohannis! Cu speranţa că România Normală va deveni o realitate şi nu un nou proiect eşuat.