Ștefan Stoica: „Klaus Iohannis să aibă, în Dolj, o susținere puternică în turul al doilea“

Președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, a anunțat duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că a purtat discuții cu reperezentanții mai multor partide politice care și-au arătat susținerea pentru candidatul Klaus Iohannis la scrutinul de săptămâna viitoare.

0

În contextul celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale și al luptei pentru câștigarea votanților care au rămas nereprezentați în bătălia finală pentru scaunul de la Cotroceni, președintele PNL Dolj lasă să se înțeleagă că, cel puțin la nivel local, Klaus Iohannis va fi susținut de majoritatea alegătorilor de dreapta. „Am avut discuții cu colegii de la PMP, care, după cum știți au fost susținătorii căderii Guvernului Dăncilă. La nivelul județului Dolj, domnul Dan Păloiu ne susține, împreună colegii domniei sale din Craiova și din județ. De altfel, au și mers împreună cu noi în Craiova și în alte localități din Dolj. Ne-am întâlnit și cu reperezentanții ALDE și, totodată, țin să îi mulțumesc doamnei Anișoara Stănculescu, președintele ALDE Craiova, care a transmis un mesaj de susținere pentru domnul președinte Klaus Iohannis. Cu certitudine vom mai avea discuții și cu reprezentanții USR și PLUS, astfel încât toate forțele care au susținut căderea Guvernului PSD să ne fie alături, pentru ca în județul Dolj și în municipiul Craiova, Klaus Iohannis să aibă o susținere puternică”, a declarat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.