Tackling la porţile Europei

0

Lipsit de valori la nivelul unei clase medii, secătuit de energie, îngropat de interese meschine, fotbalul românesc se pregăteşte de testul european. Ca şi exclus UEFA Champions League. Dacă mai există minuni, acestea privesc doar grupele Europa League, acolo unde (batem şaua să priceapă iapa!), în ediţia trecută, s-au preumblat Dudelange, Rapid Viena, RB Leipzig. Gică Hagi, Gică Popescu şi Mircea Lucescu, nume grele în fotbalul fără graniţe, semnalează prăpastia care separă cele două Europe, aici nefiind vorba doar de România. Vrăjit de nişte semifinale extraterestre, un comentator a întrebat retoric, pe bună dreptate: ce căutăm noi aici? De căutat, fireşte că avem ce căuta – bani, respect, putere. Problema e când şi cum. Nu doar fotbalul românesc a avut ce căuta în Europa, ci şi fotbalul european a avut ce căuta în România, dacă răsfoiţi presa vremii. Real Madrid pierdea cu 2-1 la Piteşti, unde şi-a mai frânt gâtul Valencia. Feyenoord a încălţat-o la Arad, cu 0-0 părăsind competiţia. Poli Timişoara a învins-o pe Atletico Madrid şi a scos 1-1 în faţa aceluiaşi Real. Nu mai repetăm isprăvile din care şi azi ne hrănim ale celor trei „mari”: Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova. Despre Dinamo Kiev, creaţia lui Lobanovski, circula părerea că reprezintă fotbalul viitorului. Steaua Roşie Belgrad câştiga şi ea Cupa Campionilor. Păi, ce facem?, s-au alarmat vesticii şi, în ’92-’93, au trecut la formatul UEFA Champions League. An de an, s-au mărit considerabil şansele de promovare în grupe ale echipelor din Vest, aflate oricum cu un pas înaintea Estului şi s-a deschis robinetul unor fabuloase câştiguri financiare. În paralel, noul regulament a mai făcut un pas prin a promova în grupe câte două echipe din acelaşi campionat, apoi câte trei, câte patru. Iar campioanele şi aşa marginalizate, pedepsite să parcurgă încă din toiul verii patru tururi preliminare. Să nu ne mai mirăm că Premier League încasează 2 miliarde de euro anual din drepturile TV, în timp ce Liga I 27,7 milioane, dacă ajunge la ele. Se tatonează înfiinţarea unei Superligi despre care liderul clubului Torino ţipă că e o idee criminală. Culmea dispreţului ridicat la rang de show este să susţii o ligă a campionilor cu echipe non-campioane, în baza coeficientului UEFA, care e un cerc vicios, bani – valoare şi invers. Evident, nu poţi alătura echipe sărace din Est echipelor foarte bogate din Vest întru inseminarea planetară a fenomenului. Şi totuşi, FIFA are o altă metodologie în materie de cupe mondiale, singura viabilă, de fapt, datorită căreia Panama joacă în grupă cu Belgia şi Australia cu Franţa. Soluţia? Aşa cum UEFA a pus la îngrăşat campionate, tot aşa le poate pune şi la slăbit. Gică Hagi, Gică Popescu, Mircea Lucescu, şi nu sunt singurii, trag un bine-venit semnal de alarmă.