Orban forţează mâna prefectului Purcărescu să-i demită pe primarii „rătăciţi“

0

Luduvic Orban, preşedintele PNL, a avertizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Craiova, că partidul pe care îl conduce, prin intermediul filialei doljene, va depune plângere penală şi va contesta în contencios administrativ eventuala decizie a prefectului de Dolj de a nu le înceta mandatul primarilor liberali care au fost prezenţi la conferinţa de presă a PSD. „Colegii mei de aici, domnul preşedinte Ştefan Stoica, i-au adresat o solicitare în scris prefectului Purcărescu să le înceteze mandatul primarilor Cîrstianu, Giurcă, Antonie, Stan, Dinulescu, Neacşu, Catană şi Popa, deoarece aceştia au aderat în mod public la un alt partid politic faţă de cel pe listele căruia au candidat şi au obţinut prezentul mandat. În cazul în care domnul prefect va refuza să-şi exercite prerogativele, ne vom adresa justiţiei pentru a pune stop acestei practici nocive democraţiei. Vom face plângere penală şi, totodată, ne vom adresa instanţei de contencios administrativ.“, a declarat Ludovic Orban. Conform informaţiilor noastre, solicitarea PNL Dolj a fost depusă la registratura Prefecturii luni, 15 aprilie. Este puţin probabil ca prefectul Purcărescu să emită vreo decizie care să îi satisfacă pe liberali dacă nu din alt motiv, măcar pentru faptul că, până în prezent, nu a existat nicio astfel de decizie în ţară.