Euro testează trecerea la 4,77 lei

După circa trei săptămâni de calm, în care cursul s-a mişcat între 4,74 şi 4,75 lei, ultimele zile au readus euro aproape de maximul istoric de 4,7648 lei, atins în urmă cu o lună.

0

Perioada a debutat cu o medie de 4,7480 şi a urcat până la 4,7619 lei, dar s-a încheiat la 4,7594 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,756 şi 4,767 lei, cu închiderea la 4,763 lei.
Evoluţia descendentă a leului s-a manifestat şi în cazul celorlalte monede importante, chiar dacă la nivel regional monedele au avut o evoluţie stabilă.
Media dolarului american a fluctuat între 4,1938 şi 4,1953 lei, pentru a încheia intervalul la 4,1876 lei, când cotaţiile au fluctuat între 4,187 şi 4,201 lei. O revenire peste pragul de 4,21 lei, maximul ultimilor aproape doi ani, este incertă, în condiţiile în care dolarul pierde teren faţă de euro.
Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,134 şi 1,138 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1805 lei, la debutul perioadei, la 4,1953 lei, pentru ca la finalul ei să alunece la 4,1939 lei.
Dobânzile interbancare au avut o evoluţie puternic crescătoare, în lipsa unor clarificări asupra modului în care va fi aplicată OUG 114. După trei şedinţe consecutive de creştere, indicii ROBOR au luat o pauză la finalul intervalului.
La creşterea indicilor a contribuit şi anunţul făcut de Eurostat conform căruia România a înregistrat, în ianuarie, o rată anuală a inflaţiei de 3,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Reamintim că INS a anunţat pentru luna trecută o creştere anuală a preţurilor de 3,32%, de la 3,27% în decembrie.
La sfârşitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,28%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,41%.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a scăzut la 3,49%, iar cel la 12 luni s-a oprit la 3,54%.
Cursul gramului de aur a atins la jumătatea perioadei cel mai ridicat nivel începând cu ianuarie 2013, de 182,4256 lei. La sfârşitul perioadei, BNR a anunţat un preţ de 179,0612 lei, în timp ce uncia de aur se plasa pe pieţele internaţionale la 1.329,65 dolari.
Perspectivele ca Rezerva Federală americană să încetinească, în acest an, ritmul de majorare a dobânzii sale de politică monetară, care este în prezent de 2,25 – 2,50%, a redus plasamentele în moneda americană.
Euro a urcat de la 1,1274 până la 1,1368 dolari, tranzacţiile de la sfârşitul perioadei realizându-se între 1,1325 şi 1,1368 dolari.
Indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea la sfârşitul perioadei la 3.775 dolari, făcând astfel un pas înapoi faţă de şedinţa precedentă când a crescut la 3.942 dolari.
Analiza cuprinde perioada 19 – 25 februarie