Bugetul ruşinii naţionale

0

Exact cum era de aşteptat, PSD, aflat în pragul disperării a încercat din nou să-şi bată joc de români, prin bugetul propus pentru 2019, care s-a dovedit a fi o schiţă nerealistă, supraevaluată şi pe deasupra, prezentată cu o întârziere de trei luni… Cum se întâmplă de fapt cu orice proiect al guvernării PSD: fie moare în faşă, fie se pierde pe drum. Trebuie să fim naivi să credem că partidul aflat la putere vrea să ridice spitale sau să ducă la capăt vreo investiţie publică. A putut în schimb să aloce sume colosale pentru partidele politice, 150.000.000 revenind PSD, adică de 20 de ori mai mult decât în anul electoral 2016. Acest buget precar, făcut pe genunchi, nu doar că pune în pericol comunităţile locale care se văd nevoite să abandoneze investiţiile locale atât de importante, ci şi întreaga economie naţională. Pe lângă aceste aspecte, Bugetul Ruşinii Naţionale are aspecte clare de neconstituţionalitate, încălcând cel puţin şapte articole de lege, drepturi fundamentale şi angajamente asumate în faţa Uniunii Europene. Sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele Klaus Iohannis este cea mai corectă măsură luată faţă de un grup de incompetenţi fără noţiuni fiscale, pentru care respectarea legii este o mare necunoscută şi povară. Ceea ce vreau să adaug este că PSD este un grup organizat, nu o structură benefică de conducere care, prin falsificarea actualului buget de stat, împinge România către recesiune. Bugetul de stat în viziunea PSD, încalcă Legea Finanţelor Publice şi Directiva Comisiei Europene care obligă Guvernul să justifice de ce există diferenţe semnificative între prognozele naţionale şi previziunile cele mai recente ale Comisiei Europene. După decizia CCR care sper să confirme nerealitatea cifrelor, bugetul trebuie reîntors în Parlament şi „îndreptat” ca să nu spun exorcizat, pentru a corecta o construcţie făcută pe bani falşi şi o iresponsabilitate crasă a majorităţii PSD-ALDE.

Mario Ovidiu Oprea – senator PNL de Dolj