Aşa după cum recunoaşte şi conducerea CJ Dolj, problema Masterplanului de deşeuri al judeţului este una extrem de spinoasă şi care, cel puţin pentru moment, pare departe de a-şi fi găsit rezolvarea. Cu atât mai mult cu cât autorităţile judeţene sunt doar o victimă colaterală în războiul pe care Eco Sud, administratorul Depozitului Ecologic Molfeni, îl poartă cu Primăria Craiova, aceştia din urmă refuzând cererile de majorare a tarifelor cerute de firma bucureşteană, pe care le consideră nejustificate. „Masterplanul de deşeuri este una dintre cele mai spinoase probleme pe care le-am avut vreodată. În acest moment putem spune că proiectul este aproape realizat în multe componente. Sigur că rămâne componenta de containere îngropate, care se vor realiza în Craiova, care înseamnă circa 7,5 milioane de euro, precum şi această mare problemă cu cei de la Depozitul de deşeuri de la Mofleni. În continuare firma nu permite accesul maşinilor cu gunoi venite din judeţ să fie depozitat acolo, pe fondul unei probleme poe care o au cu cei de la Primăria Craiova. Eu cred că suntem o victimă colaterală a acestei dispute, însă nu găsim partea legală pentru a rezolva această situaţie. Noi am fi dispuşi să plătim un preţ mai mare, însă proiectul specifică faptul că preţul trebuie să fie acelaşi pe care îl plăteşte Craiova. Ori fix tariful este motivul disputei dintre firma care administrează depozitul şi autorităţile locale craiovene.
Noi studiem în prezent şi alte variante. Acestea ar fi transportarea deşeurilor la vecinii din Olt sau cei din Gorj, fie o groapă de gunoi temporară undeva în judeţ. Avem deja comunicări cu ministerele pentru a ne permite ca, pentru o perioadă limitată, să putem depozita undeva în judeţ aceste deşeuri şi, după ce vom rezolva problema cu cei de la Mofleni, să îl aducem acolo“, a declarat Ion Prioteasa (foto). Acesta mai spune că, dacă nu se va ajunge la o înţelegere până la vară, autorităţile au la îndemână şi o variantă pe care a numit-o „calea forţei“, dar pe care ar prefera să nu o vadă aplicată. „Noi sperăm ca în această primăvară să ajungem la o înţelegere cu firma respectivă astfel încât să putem avea acces la groapa de gunoiu. Altfel, mă gândesc cu groază la sezonul cald, la tomberoanele pline de gunoiu, la ce va însemna asta pentru sănătatea populaţiei. Eu sper să nu ajungem acolo. Însă dacă vom ajunge în acel moment, mai avem o soluţie, pe care eu o numesc «calea forţei». Adică un ordin de prefect pentru o stare de urgenţă, emis la cererea Direcţiei de Sănătate Publică, situaţie în care ne vom duce cu jandarmii şi vom depune gunoiul la singura groapă conformă care a fost admisă de către Uniunea Europeană“, a precizat preşedintele CJ Dolj, care a adăugat că, din păcate, UE nu acceptă înfiinţarea unui alt depozit de deşeuri în Dolj: „De-a lungul timpului am tot discutat cu toţi miniştri care au fost pe la Mediu, însă nu este posibil să facem un alt depozit în altă parte. Singura variantă, care s-a folosit în alte judeţe, este înfiinţarea unei gropi temporare“.

Depozitul Ecologic Regional de Deșeuri Solide Urbane și Industriale Asimilabile Mofleni a fost inaugurat în anul 2005, ca urmare a contractului de asociere dintre SC Eco Sud SA şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, acesta fiind singurul depozit ecologic realizat în conformitate cu cerințele Uniunii Europene aflat în județul Dolj.
Zona destinată stocării deșeurilor de la Depozitul Ecologic Mofleni se întinde pe o suprafață de aproximativ 39 de hectare, care va fi compartimentată în 30 de celule, în acest moment fiind construite 6 celule.