Indiscreții de Vâlcea

0

Paradox!
Fostul senator PSD de Vâlcea, Laurenţiu Coca, a fost numit marţi, 13 noiembrie, secretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Ce paradox, tatăl său a fost nomenclaturist comunist. E adevărat, unul cumsecade!

Angajaţii Oltchim, bonuri de masă la cârciuma lui Ploscă

Domnule, se aude că angajaţii combinatului Oltchim primesc bonuri de masă pentru a cumpăra, musai, de la cârciuma amplasată la ştrandul Ostroveni şi gestionată de omul de afaceri Dan Ploscă, patronul Magic Tic-Tac. Aşa exclusivitate cu mici şi bere, mai rar! Dar şi insolvenţa trebuie sărbătorită, nu-i aşa?

Ei, şi?

Umblă zvonul că încă un primar din Vâlcea ar fi implicat într-un scandal sexual cu o minoră. Nu-i nimic, din contră! Când va fi sărbătorită ziua comunei, toţi parlamentarii, preşedinţii de partid şi mai-marii judeţului vor da năvală lângă el pe scenă, îl vor pupa, îi vor strânge mâna, vor băga capetele în poze alături de el, cu alte cuvinte, îi vor valida prostia. Aşa, ca în cazul Stoeneşti.

Cu duhul blândeții la orele de religie
O circulară venită ”de sus” îi îndeamnă pe profesorii de religie din școlile vâlcene să fie mai blânzi cu elevii și să le dea note bune chiar dacă nu le merită. Motivul? Religia este disciplină facultativă, iar exiganța celor care o predau i-ar putea îndepărta pe învățăcei. Hm! Într-un sistem de învățământ scăpat de sub controlul calității, recomndarea cu pricina nu mai poate mira pe nimeni.