Se spune, şi noi n-avem niciun motiv să punem la îndoială veridicitatea celor afirmate, că într-un oraş măricel de la o margine a României, Craiova să-i zicem, un individ, să-i spunem Stelică Bărăgan, s-a trezit peste noapte mare şef adjunct al urbei. Şi, conform legendei, încă din primele clipe, gândul eroului nostru s-a întors cu recunoştinţă către familia sa, către acele persoane care i-au sprijinit moral ascensiunea spre cele mai înalte culmi ale administraţiei locale. Primul asupra căruia i-a căzut privirea a fost chiar frăţiorul, Gabriel, un obscur inginer în bătătura Companiei de Apă „Oltenia“. „Ce mă fac eu cu Gabriel, mânca-i-aş ochişorii lui? Cum să-l răsplătesc eu pentru anii de anonimat din dosul prodigioasei mele cariere politico-administrative?“, s-a întrebat, într-o dimineaţa senină, Stelică, în timp ce-şi aranja cravata roşie ca stindardul partidului pe sub sacoul slim-fit negru la un rând de nasturi. „Să-l fac şef, că doar e capabil!“, a găsit repede răspunsul, liniştindu-şi conştiinţa greu încercată.
Cu acest gând, adjunctul nostru şi-a odihnit dosul în maşina de serviciu în drum spre sediul central al Companiei, acolo unde gândea că va reuşi, din două mangle şi un zâmbet, să-i aranjeze viitorul frăţiorului. În companie, „la butoane“, Mitriţă-Americanul, liberal în gândire, dar roşu-n cerul gurii, după cum cereau vremurile. Om cu ură faţă de social-democraţie, într-o veşnică pendulare între războaie şi armistiţii cu sindicatele unităţii, Mitriţă mai avea un păcat (virtute): nu putea uita ofensele din trecut. Poate pentru că nu erau prea multe, poate că aşa-i era caracterul, ranchiunos. O altă legendă spune că, în urmă cu ceva ani, pe vremea când Bărăganul cel mare se ocupa de „piruetele“ studentelor prin Facultatea de Automatică, acesta i-ar fi greşit urât de tot „Americanului“ într-o problemă delicată, de viaţă şi de moarte, după cum spun cunoscătorii. Acum, când cei doi s-au reîntâlnit, unul cu pixul în mână, celălalt cu jalba-n proţap spre bunăstarea Bărăganilor, rezultatul ar fi fost unul pe măsură: juniorul a primit un binemeritat „pe loc repaus“! „De ce să-l fac eu pe frati-to şef, Bărăgane? Ce făcu el să merite această onoare?“, spune legenda că i-ar fi aruncat, verde-n faţă, Mitriţă eroului nostru.
Trecură lunile, spune legenda, dar Bărăganul nostru nu stătu degeaba: săpă vârtos la soclul Americanului, în speranţa ca, la un brânci mai sănătos, să se prăbuşească. Şi, culmea, chiar aşa se şi-ntâmplă! Americanul, spre stupoarea generală, fu uşchit pe uşa din dos, fără măcar o strângere de mână drept recunoştinţă după ce scosese Compania din rahatul financiar în care o aduseseră predecesorii săi. Fu momentul când Bărăgan întinse mese bogate şi aduse valoroase ofrande zeilor care-l răzbunaseră, cerându-le, în schimb, să-i îndeplinească încă o mică dorinţă: frăţiorul, Gabriel, măcar şef serviciu implementare POIM să ajungă! Şi, ca printr-o minune, acest lucru se-ntâmplă! Concursul, o bagatelă, rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor. Profesionalismul şi competenţa sunt trăsături definitorii ale Bărăganilor… „Slavă ţie, Doamne, odă ţie, Partidule, pentru reuşitele familiei mele!“, exclamă Bărăganul, privindu-se mândru în oglindă la ceas de seară, după o zi istovitoare petrecută alături de funcţionarele (nu toate, doar unele) Primăriei Craiova.