Ion Prioteasa: Segarcea şi alte cinci comune doljene vor fi beneficia de alimentare cu gaze

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, salută lansarea investiţiei derulate de compania „Transgaz“ SA pentru realizarea primului tronson al conductei Craiova – Calafat, tronson care va asigura alimentarea cu gaze naturale pentru oraşul Segarcea şi cinci comune de pe traseu, cu o populaţie cumulată de aproape 25.000 de locuitori.

0

„În urmă cu câteva zile, la solicitarea CJ Dolj, conducerea «Transgaz» ne-a remis o informare privind o investiţie majoră pentru care instituţia noastră a emis autorizaţia de construire: realizarea segmentului Craiova – Segarcea din conducta de transport al gazelor naturale ce are ca punct terminus municipiul Calafat.
Documentul amintit aduce o veste extraordinară, care răspunde unor mari aşteptări ale locuitorilor din comunele Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr şi din oraşul Segarcea – un areal în care trăiesc aproape 25.000 de doljeni. Compania «Transgaz» ne anunţă că a încheiat deja contractul cu firma care va executa acest tronson, predarea amplasamentului fiind programată tot pentru luna aceasta, astfel că ne putem aştepta ca lucrările să înceapă în perioada imediat următoare.
Vorbim despre un demers complex, care implică realizarea acestei conducte subterane, cu regim de înaltă presiune, pe o distanţă de aproape 40 de kilometri, iar costurile reflectă şi ele amploarea acestei investiţii, a cărei valoare depăşeşte 8 milioane de euro.
Am convingerea că implementarea acestui proiect se va traduce în impulsionarea semnificativă a dezvoltării comunităţilor din întreaga zonă deservită, pentru că alimentarea cu gaze naturale înseamnă un plus de confort şi de civilizaţie pentru gospodării, dar şi pentru instituţiile publice, precum unităţile sanitare şi cele de învăţământ, înseamnă condiţii mai atractive pentru întreprinzătorii interesaţi să investească în aceste localităţi şi să creeze locuri de muncă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Conform informării trimise CJ Dolj de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ SA Mediaş, contractul pentru realizarea tronsonului Craiova – Segarcea din conducta Craiova – Calafat a fost încheiat cu firma CIS GAZ SA, având valoarea de 33.528.765 de lei, fără TVA. Lucrarea este inclusă în Programul de Modernizare Dezvoltare Investiţii 2018 al companiei, cu un buget alocat de 5.050.000 de lei pentru anul în curs.