Cetăţenii interesaţi de subiect sunt invitaţi de edili la dezbaterea publică organizată la sediul primăriei din strada A.I. Cuza în buza referendumului, vineri, 5 octombrie. „Primăria Municipiului Craiova organizează vineri, 05.10.2018, ora 13:00, la sediul instituţiei din str. A.I. Cuza nr. 7, în sala mare de şedinţe, dezbaterea publică a proiectului de „Modificare, prin completare, a Regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova”. La această dezbatere sunt invitate să participe persoanele fizice şi juridice interesate, în limita locurilor disponibile în sală. Regulamentul şi anexele aferente sunt disponibile, pentru consultare, la rubrica „Proiecte de acte normative supuse consultării”. Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la modificările aduse regulamentului, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, str A.I. Cuza nr. 7, prin fax: 0251.411.561 sau e-mail: consultarepublica@primariacraiova.ro”, se arată în anunţul postat pe site-ul Primăriei Craiova. De menţionat că este vorba de al doilea termen pentru depunere „propuneri, sugestii, opinii”, primul fiind stabilit de edili, la începutul procedurii de consultare publică, pentru 11 mai 2018.

Încă nouă străzi pe lista suprataxei de parcare
La această oră, trei dintre străzile centrale din Craiova sunt supuse taxei suplimentare de parcare achitate prin SMS: A.I. Cuza, CS Nicolăescu-Plopşor şi Romul, unde sunt amenajate şi taxate, potrivit hotărârii adoptate de consilierii locali anul trecut, 139 de locuri de parcare. Proiectul pe marginea căruia craiovenii sunt chemaţi să dezbată vineri prevede amenajarea de locuri de parcare cu taxă pe alte nouă străzi din oraş: Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu, Unirii, Sf. Dumitru, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Ion Maiorescu, Ştirbey Vodă şi Calea Bucureşti. Numărul locurilor de parcare taxate prin SMS de primărie ar ajunge astfel de la 139 la 793. Grosul locurilor supuse taxării după adoptarea noului proiect va fi pe Calea Bucureşti, pe bulevardul respectiv urmând a fi delimitate în acest sens 386 din cele 654 de noi spaţii de parcare cu taxă. De menţionat că, pe Calea Bucureşti, locurile de parcare sunt taxate doar pe timpul zilei, între orele 07.00 şi 19.00, potrivit proiectului postat pe site-ul Primăriei Craiova.
Culmea extinderii: edilii au pierdut la numărătoare câteva din locurile de parcare existente
Trebuie spus că proiectul supus dezbaterii publice conţine şi o ciudăţenie. Astfel, deşi numărul locurilor taxate prin SMS creşte exponenţial, numărul celor prevăzute în legislaţia locală actuală scade cu peste 10 la sută. Dacă în hotărârea adoptată de consilierii locali în 2017 numărul locurilor de parcare cu taxă de pe străzile Romul, Plopşor şi A.I. Cuza era de 139, în proiectul supus dezbaterii publice suma scade la 121. Asta pentru că pe strada Nicolăescu-Plopşor sunt prevăzute 16 locuri de parcare cu plată prin SMS faţă de cele 17 trecute în HCLM nr. 31/2017, iar pe strada A.I. Cuza mai rămân 77 de locuri de parcare cu taxă faţă de 94, câte prevedea hotărârea de anul trecut. De unde vine diferenţa, rămâne de văzut.

Poliţia locală vrea liber la ridicări

Pe lângă modificarea listei străzilor cu locuri de parcare cu plată, regulamentul din domeniu va fi modificat şi în ceea ce priveşte sancţiunile aplicare şoferilor care îl încalcă. Asta la solicitarea poliţiei locale, care s-a plâns mai-marilor primăriei, prin nu mai puţin de trei adrese succesive, că nu îi poate sancţiona pe toţi contravenienţii, existând în actuala variantă de regulament o categorie uitată de la sancţiuni. Este vorba de posesorii maşinilor înmatriculate în afara Craiovei, care optează pentru parcarea ocazională pe domeniul public cu plata prin SMS. Categoria respectivă va fi prevăzută în mod expres în noul regulament, la capitolul sancţiuni. În plus, se extinde şi aria de aplicare a măsurii de ridicare a autovehiculelor parcate cu încălcarea regulamentului pe locurile de parcare cu plată. Potrivit propunerii asumate de edili, agenţii poliţiei locale pot dispune şi ridicarea vehiculelor contravenienţilor care staţionează pe locurile destinate persoanelor cu handicap, fără a avea acest drept, care nu respectă marcajele astfel încât ocupă două locuri de parcare, ori care refuză să elibereze locul de parcare cu plată la solicitarea autorităţii locale, contravenţii pentru care poliţia locală poate aplica la ora aceasta doar măsura amenzii contravenţionale.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ