Săpând cu acul după ie

0

Din când în când, într-o ţară plină de toane, se pune pata mai de aproape sau mai de departe pe câte un specific românesc în stare să capteze atenţia generală. Cu toată închiderea lacătului mioritic, rareori izbucnind în afară şi numai cu acord comunist, îmi vine greu să cred că nu s-a găsit măcar un turist străin care să nu fi vizitat Mamaia sau Delta, Valea Prahovei sau Transfăgărăşanul. Citesc şi mă minunez de câte frumuseţi copleşitoare apar spontan în ceea ce priveşte folclorul, tradiţiile, portul popular, deşi le avem pe toate de sute şi mii de ani. Când l-am văzut pe Dragnea împopoţonat cu o ie care i-a schimbat alura de politician nepopular şi l-a adus cu tălpile pe pământ, mi-am dat seama că lucrul de mână e mai ceva decât fuga de picior până în Costa Rica. O domnişorică din diaspora a recurs la nu ştiu ce săpături, îndemnată poate de Lucian Blaga şi, în loc de apă, a dat peste nişte râuri de arnici frumos curgătoare pe umerii femeii de la ţară. De-aici şi până la a declara o zi universală a iei româneşti n-a mai rămas decât un pas mic pentru om. Întâmplarea face să fi lucrat într-un domeniu adiacent creaţiei populare, când Ion Nijloveanu şi Angela Dumitrescu-Begu alcătuiau colecţie după colecţie şi când, la Cezieni, primăvara, avea loc, precum vă spun, ”Sărbătoarea iilor”. Era pe-atunci un inginer agronom ieşit din tipare, Tudor Dănacu, omul care a reuşit să transforme micuţa aşezare rurală în reper agroindustrial şi cultural producător de conserve şi dulceţuri, dar şi de cântece şi dansuri populare, puse în scenă de coregraful Dumitru Jumătate, de la Centrul Judeţean al Creaţiei Populare şi al Mişcării Artistice de Masă. Cum în Olt căluşul se lua singur pe picioare, ceata în care evolua şi fiul inginerului Tudor Dănacu avea să cucerească Londra prin regalul ei de figuri împământenite despre care, cu secole în urmă, se pronunţase şi Dimitrie Cantemir. Dar nu m-aş mira dacă unul ca Tăriceanu, aliatul lui Dragnea, şi-ar trage opinci cu pinteni, ar pune mâna pe bâta de vătaf şi ar încinge o tarapana electorală. Acolo, la Cezieni, în câmpia Romanaţilor, peste o sută de tinere şi femei în toată firea se prindeau în hora iilor, din care specialişti ai Muzeului Judeţean Olt (Ilie Rada şi alţii) selectau şi premiau cele mai frumoase şi originale dintre piesele cusute de mână. Şi asta an de an! S-a ajuns la cea de-a 33-a ediţie, ceea ce înseamnă că după revoluţie s-a luat pauză. Ca şi la ”Sărbătoarea bujorului” de la Radomireşti, ca şi la Festivalul căluşului de la Caracal. Uneori, e adevărat, în fuga după modele nu doar româneşti, ci şi de import, se recurgea la câte un fel de paradă hollywoodeană gen ”Miss Coteniţa”. Suna ca dracul, dar se îngrămădeau pe ea şi atei şi credincioşi, şi tineri şi bătrâni.