Cum era s-o ”urechez” pe Elena Bărbulescu

0

Orice dascăl ţi-ar spune că în timpul predării, elevul care se foieşte necontenit îl perturbă. La fel se întâmplă cu persoana de la microfon când cineva din primele rânduri şopoteşte ca pe şanţ. În anii de până în revoluţie, la Liceul ”Ion Minulescu” din Slatina se organizase un simpozion de ziua naşterii lui Eminescu. Noi, cei de la Casa de Cultură a Sindicatelor, trebuia să contribuim cu partea artistică (recitatori, folkişti), eventual şi cu vreun invitat mai special. Fiind iarnă în toată regula, lumea se codea la drum. Mai era şi criza de benzină. În sfârşit, a acceptat invitaţia George Arion, redactorul-şef al revistei ”Flacăra”. Evident, prima grijă a fost să-i asigurăm benzina la întoarcere. Între cei de la prezidiu, chiar la mijloc: sora celui mai iubit, Elena Bărbulescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, ”tovarăşa general”, un fel de ”maestre” la adresare. Lângă ”general”, ”soldatul” Zoe Dumitrescu – Buşulenga. Nu bănuiam atunci de la ce capitulare avea să mă salveze pentru că scrisesem ”ni-i conducătorul”. Asta, deoarece, susţineau cu încrâncenare ”tovarăşii”, ”ni-i” (cu cratimă inenţionată!) se spune la câine. Nimeni dintre profesorii din Slatina nu i-a putut convinge că aşa se ortografiază corect şi că n-are a face cu ”marş”! La capătul anchetei, au sunat-o pe Zoe Dumitrescu – Buşulenga şi aşa am fost păsuit de ”uneltire”. Se încheie simpozionul Eminescu, iar ”tovarăşa general” şi doamna academician iau loc în primul rând, chiar sub privirile noastre, ale celor de la microfon. Eu deschid balul, dar nu mă învârtesc prea mult întrucât cele două doamne împleteau de zor poveşti. Cu voci bine definite, cu chiţăieli din partea gazdei la cele condimentate narativ de către specialista în Eminescu. Mă poticnesc, îmi revin, iar mă poticnesc. Vine rândul să-l prezint pe George Arion, dar uite că nu-mi amintesc numele nici să mă pici cu ceară. Şi iar iau firul de la capăt şi firul se înnoadă. Cele două se lansaseră într-un iureş verbal care l-ar fi inhibat şi pe Jean Constantin. Redevenisem cel de la catedră gata să răcnesc elevului din primul rând care mă tot şicanează cu fâţâielile lui. Pe care îl mai şi urecheam cât să simtă că ne aflăm în clasă şi lecţia nu trebuie să sufere. Dar elevul din capul meu este chiar ”doamna general”, iar colega de bancă… Şi iar bălmăjesc, spre a câştiga timp, despre ”Flacăra” şi al ei redactor-şef. George, urcat bine pe scăriţa laterală ce dădea în scenă, îmi suflă ca disperatul: ”Ariooon”! ”Cum invitatul nostru special observ că e foc şi flacără pentru a-mi răpi microfonul, i-l ofer, în aplauzele dumneavoastră, cu toată plăcerea!…” După ani şi ani, dialoghez încă, speriat, cu destinul: Doamne, dacă o ”urecheam” pe Bărbuleasca…

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ