Mare tămbălău la întoarcerea acasă, ba chiar ”în ţara noastră”, a Simonei Halep,
după câştigarea Roland Garros-ului. Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, a avut şi ea un punct de vedere: ”Trebuie să înţelegem că această fată nu are ce să datoreze României. Ţara asta trebuie să înveţe să-şi respecte valorile. Totul a făcut doar pe munca ei. Familia şi prietenii ei merită respect pentru că au fost alături de ea în momentele grele. Nu trebuie să demonstreze nimic nimănui”. Şi un adagio: ”…dar trebuie să ne amintim de persoanele care vorbeau urât după fiecare eşec al Simonei”. Aşa e lumea făcută, fir-ar să fie. Chiuie la nunţi, plânge la înmormântări şi în rest le amestecă. Ţiriac, după finala de la Paris, a reproşat Simonei că a evoluat modest, dar are meritul de a nu fi cedat în faţa americancei Sloane Stephens. Ingratul Ţiriac!… Multe sunt în neregulă. Ca şi patria coborâtă la standardul de ţară pentru cei care o părăsesc şi pleacă. Pentru cei care o părăsesc şi rămân. Câştigătoarea Roland Garros-ului nu aterizase pe ”Henri Coandă” pentru vreo datorie de stins, plătise cu vârf şi îndesat fiscului francez. Se întorcea acasă, pur şi simplu. Pentru a savura succesul alături de familie, de prieteni, de un stadion întreg. Au fost acolo Ilie Năstase, Nadia, Hagi, Paţaichin. Am clipit din priviri şi am ciulit urechile: nu şi cea mai bună handbalistă a lumii, dacă tot ţine ea la valori şi bine face. Cu părere de rău, constatăm, din nou, că pe Cristina o marchează foarte strâns duhul unei refulări stranii şi ne întrebăm ce fel de sentimente o domină când îmbracă tricoul României. Răspunsul poate fi un nimicitor şi ruşinos loc 10 la ultimul campionat mondial, când ne-a venit de hac modesta naţională a Cehiei. Primăria Capitalei îi plăteşte un salariu de 22.000 de euro lunar pentru o performanţă care se lasă aşteptată şi nu există garanţia că va şi veni. La Final Four-ul încins de la Budapesta, cu CSM Bucureşti, nu s-a simţit răcoarea teancului de bancnote. Locul 3, ca în ediţia precedentă, cu şi fără ”unu” mondial. Iar trofeul, ceva mai în spate, fără! Peste toate acestea, declaraţia Simonei Halep: ”Sunt bucuroasă că m-am întors cu bine acasă. Acest trofeu este şi al meu, şi al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat şi de-aici am ajuns campioană la Roland Garros”. Şi încă: ”Momentul în care s-a cântat imnul a fost foarte emoţionant. După ce s-a terminat, organizatorii mi-au spus că nu s-a întâmplat vreodată ca imnul să fie cântat de o arenă întreagă la Roland Garros. Le mulţumesc tuturor pentru căldura pe care mi-au oferit-o”. Lovitură de graţie pentru Stephens. Americanii au proiectat imaginea Simonei Halep în centrul New York-ului. Spre uluiala Cristinei, nici ”ţara asta” nu îşi respectă valorile!
