În capul guvernelor noastre postdecembriste s-au făcut ţăndări aproape toate oalele de pământ ale imaginii publice. Numai infrastructura, singură, a lovit şi loveşte cu bâta. Nu e reconfortant să ne amintim ce a însemnat cabinetul Năstase, când de economia ţării s-au ales praful şi pulberea, pe de-o parte, dar şi tunurile de mare calibru, pe de altă parte. Sau ce-a însemnat guvernul Boc, de la timona căruia Traian Băsescu a tăiat de-a surda pensii, salarii şi a pus bazele statului mafiot. Cu ce consecinţe dramatice, vedem şi astăzi. Despre guvernul Dăncilă, numai de bine, deşi oglinda pusă pe gura mortului indică puls pe relaţia dezvoltare-consum, majorări de salarii şi pensii, reforma justiţiei, înzestrarea armatei. Mai nou, pe Produsul Intern Brut calculat în evoluţie de Banca Mondială. Un sector uitat de la mână până la gură de-a lungul guvernărilor este agricultura, cu apendicele ei – legumicultura, zootehnia. Ministrul Petre Daea, cel ce face din oaie statuie, este pândit de ridicol în ochii celor ce-l taxează de dragul calambururilor şi al stilului dintr-o bucată cu care îşi apără ţarcurile, păşunile, legumele fără pesticide, iar mai nou o parte însemnată a sistemelor de irigaţii repuse în funcţiune prin Moldova şi Oltenia. Sadova-Calafat, de pildă. Aştept cu înfrigurare adolescentină clipa în care pompele vor trage iarăşi din Olt şi vor deversa de la Stoeneşti la Vişina apa atât de necesară câmpiei cotropite de secetă. Pentru toate acestea, într-un an şi jumătate, ministerul pe care-l conduce a atras de la Uniunea Europeană 5 milioane de euro. Omul ia la roată drumurile patriei, în parte asfaltate, în parte îmbâcsite de praf, stă de vorbă cu fermierii, umblă prin târguri şi pieţe, recită din rasele de animale, sparge în două roşia românească şi ţine adevărate prelegeri de om al gliei. Are un cult al punctualităţii ieşit din comun, care, într-o societate aşezată, n-ar fi o ştire de presă. Pe repede-nainte, trage un ras în oglinda retrovizoare a maşinii, mai sare şi peste câte un prânz, dar nu contează. Important este ca tu, consumator universal, îmbiat cu de toate, să reconsideri gusturile, mirosurile şi aromele atât de specifice ale fructelor şi legumelor româneşti, mai poetizate decât zăpezile de altădată. Iar dacă motivul oii din dizertaţiile bucolice ale ministrului Daea stârneşte zâmbete, aflaţi că zâmbetul costă. Acolo, pe munte, turmele de mioare s-au rărit, ca şi păstorii, din cauza dezinteresului schimbist de a ţine în viaţă obiceiuri şi tradiţii care n-au făcut rău nimănui. Dimpotrivă, ne îndepărtează de boli. Nu pare riscant să cobori în străfundurile unei interogaţii cu miez, aşadar, şi să-ţi răspunzi ca pentru a auzi şi alţii. De ce cred în România bunului gust? Daea!
