vineri, septembrie 18, 2026

Vâlcea: La Valea Mare au fost reabilitate un pod vechi de 60 de ani şi un drum

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a participat marţi, 8 mai a.c., la inaugurarea lucrărilor de construire a podului care face legătura între satele Mărgineni şi Bătăşani din comuna Valea Mare, în punctul Papa, pod la care nu s-a mai intervenit de mai bine de 60 de ani. Lucrările, în valoare totală de 5,3 miliarde lei vechi, au fost finanţate de la bugetul de stat, din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului.
Tot marţi, la Valea Mare, au fost inaugurate şi lucrările de reabilitare a drumului comunal din satul Delureni, drum afectat de o mai veche alunecare de teren, din cauza căreia abia se mai putea circula pe un singur sens. Şi aceste lucrări au fost finanţate de la bugetul de stat, din fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, şi au totalizat 12 miliarde lei vechi”, anunţă CJ Vâlcea într-un comunicat de presă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI