Urmează strada Posada
Cu această ocazie, edilul-şef a declarat că următoarea stradă ce va fi modernizată este strada Posada şi că, potrivit unei decizii a CL Râmnicu Vâlcea, toate străzile noi ce vor fi amenajate vor avea două benzi de circulaţie şi trotuare. ”Suntem la cea de-a opta stradă care este asfaltată. Zilele următoare vom intra pe strada Posada. Dar întâmpinăm probleme. Dacă ar fi fost după mine, aş fi făcut această stradă cu două benzi. Însă aşa sunt proprietăţile, nu avem loc, există o veche meteahnă a românilor. Venim cu gardurile cât mai aproape unul de altul, fără se ne gândim că oraşul se dezvoltă, iar maşinile nu mai au loc pe stradă. Dar am luat o decizie în Consiliul Local potrivit căreia tot ce se va construi de acum va avea două benzi de circulaţie şi trotuare. Pentru ce este vechi se va merge pe vechea structură”, a precizat primarul Gutău.
Primarul Gutău: „Toate străzile noi vor avea două benzi de circulaţie şi trotuare”
Luni, 7 mai, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au inaugurat lucrările de amenajare a străzii Uţeştilor din zona Căzăneşti a municipiului, lucrări care au început în luna noiembrie a anului trecut. Pe o lungime de 435 m, cu o lăţime a părţii carosabile cuprinsă între 3 şi 5 m, s-a montat un sistem de preluare a apelor pluviale cu conductă de PVC şi cu rigole deschise din beton, şi s-a turnat fundaţie de balast, fundaţie de piatră spartă şi două straturi de mixtură asfaltică.






