Directorul pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale, în vizită la Craiova

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a primit, vineri, vizita unei delegații a Băncii Mondiale, condusă de directorul pentru România și Ungaria, Tatiana Proskuryakova, context în care a expus principalele obiective investiționale realizate de administrația doljeană, precum și direcțiile de acțiune pe care instituția și le-a propus pentru următorii ani.

0
Preşedintele CJ Dolj – Ion Prioteasa, alături de Tatiana Proskuryakova – directorul pentru România și Ungaria al Băncii Mondiale

Întâlnirea, desfășurată în sala de ședințe a CJ Dolj, se înscrie în demersurile inițiate de Grupul Băncii Mondiale în vederea pregătirii Cadrului de parteneriat pentru România aferent perioadei 2018 – 2023, consultările cu autoritățile locale reprezentând o componentă notabilă în definirea acestui document strategic. „Am fost profund onorați să o avem oaspete pe doamna Tatiana Proskuryakova, directorul de țară al Băncii Mondiale, și să putem aborda împreună o serie de teme importante, în cadrul unei discuții care, sunt convins, va constitui fundamentul unor colaborări reușite în viitor. Am folosit prilejul pentru a le prezenta înalților noștri invitați realitățile județului, punctând principalele avantaje ale acestei zone, dar și provocările cu care ne confruntăm. Am trecut în revistă proiectele majore prin care Consiliul Județean a contribuit la dezvoltarea Doljului – proiecte precum modernizarea Aeroportului Internațional Craiova, a cărui ascensiune are un impact economic și social însemnat la nivel regional – și am expus, totodată, obiectivele esențiale pe care ne propunem să le atingem.
Delegația Băncii Mondiale a apreciat drept utile informațiile oferite, în condițiile în care, în această perioadă, lucrează la elaborarea Cadrului de parteneriat cu țara noastră pentru următorii cinci ani și ne-am bucurat să constatăm că multe dintre prioritățile noastre coincid. Spre exemplu, domeniul sănătății ocupă un loc însemnat pe agenda acestei importante instituții și continuă să reprezinte un sector către care și noi ne îndreptăm toată atenția. Așa cum am precizat, pe măsură ce investițiile CJ Dolj de la Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară și de la Unitatea de Primiri Urgențe se apropie de finalizare, ne vom concentra eforturile asupra unei alte inițiative stringente, privind crearea unui institut oncologic la Craiova – un aspect în privința căruia consider că vom putea beneficia de consultanța și de susținerea Băncii Mondiale.
De asemenea, infrastructura de transport – o prioritate asumată de Consiliul Județean prin bugetul pentru 2018 – este văzută și de reprezentanții Băncii Mondiale drept un element fundamental pentru dezvoltarea economică, sens în care au fost încurajate demersurile noastre de îmbunătățire a rețelei rutiere. De partea cealaltă, importanța revitalizării aeroportului și-a primit confirmarea și, mai mult, poate deveni, în opinia oaspeților noștri, un model de «exportat» către alte regiuni.
Discuțiile de astăzi au așezat bazele pentru aprofundarea relației noastre cu Grupul Băncii Mondiale și, de altfel, s-a conturat ideea ca, în viitorul apropiat, la Craiova să sosească o nouă echipă de lucru a instituției, specializată în domeniul agricol, dat fiind și potențialul semnificativ pe care Doljul îl prezintă în acest sector strategic“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La întâlnirea cu delegația Băncii Mondiale au mai participat vicepreședinții CJ Dolj, Oana Bică și Cosmin Vasile, administratorul public al județului, Cosmin Durle, precum și directorii direcțiilor de specialitate din cadrul instituției.

Accelerator de ultimă generaţie pentru SCJU
Delegaţia Băncii Mondiale a vizitat, de asemenea, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a purtat discuţii despre înfiinţarea unui Institut de Oncologie la Craiova şi despre construcţia Spitalului Regional. De asemenea, au fost vizitate secţiile de Neonatologie şi Obstretică-Ginecologie ale spitalului, proaspăt renovate cu finanţare de la Consiliul Judeţean Dolj. Oaspeţii au vizitat şi buncărul unde va fi instalat acceleratorul liniar de ultimă generaţie, ale cărui costuri de achiziţie se ridică la 2 milioane de euro, cumpărat de Guvernul României cu fonduri de la Banca Mondială. În cadrul discuţiilor purtate s-a luat în calcul posibilitatea achiziţionării a unui alt accelerator liniar pentru buncărul ce va fi construit în curtea unităţii de către Consiliul Judeţean Dolj.