Victoria zdrobitoare a Partidului Social Democrat în alegerile parlamentare de anul trecut anunţa vremuri grele nu numai pentru economia românească, ci şi pentru partidele de opoziţie. Însă nimeni nu se aştepta ca, după un an dezastruos din punct de vedere al guvernării, atât PNL cât şi USR să nu fie capabile să ofere măcar o rază de speranţă unui popor bulversat de heirupismul celor trei cabinete de stânga: Grindeanu, Tudose şi Dăncilă. Prestaţia celor două partide de opoziţie este una lamentabilă nu numai la nivel de prestaţie publică, dar şi în ceea ce priveşte o alternativă reală prezentată printr-un program de guvernare.

Liberalii pier pe limba lui Orban
Nu ştiu cine face în prezent strategia marelui Partid Naţional Liberal, însă cu siguranţă acea persoană ar trebui concediată de urgenţă pentru ca dreapta românească să mai aibă o şansă să guverneze după 2020. Să nu fii tu capabil, ditamai partid istoric, să produci un candidat de premier în patru rânduri de consultări la Cotroceni este o contraperformanţă fără precedent în istoria celor 27 de ani de democraţie postcomunistă. Iar faptul că s-a intrat în campania electorală pentru parlamentare fără a avea un program de guvernare bine pus la punct şi solid promovat la nivelul întregii ţări demonstrează un amatorism şi o lipsă de leadership ce tinde să devină o normalitate odată cu „îngroparea“ politică a ultimului preşedinte liberal cu prestanţă, Crin Antonescu. Iar ca şi cum situaţia nu ar fi şi aşa foarte gravă, iată că, deşi este de luni bune preşedinte al PNL, Ludovic Orban pare incapabil să iasă din pielea liderului opoziţiei din sânul propriului partid şi să devină cu adevărat liderul opoziţiei parlamentare. Nici acum, PNL nu are un program de guvernare care să reprezinte o alternativă la valul falimentar de schimbări economice dictat de PSD. În acest ritm, liberalii trebuie să se roage aprig la Doamne-Doamne ca PSD să continue să se joace de-a guvernarea pentru a putea spera că vor obţine la viitoarele alegeri un procent din două cifre cu trei în faţă. Altfel, dacă stânga va aşeza puţin lucrurile şi va deveni mai previzibilă şi coerentă pe plan economic, atunci tare mi-e teamă că vor urma ani lungi de opoziţie pentru PNL.

USR aminteşte din ce în ce mai mult de PPDD-ul lui Diaconescu
După rezultatul surprinzător obţinut în alegerile parlamentare, multă lume a privit cu speranţă către Uniunea Salvaţi România. Chiar dacă din punct de vedere strict doctrinar era o struţo-cămilă politică veritabilă, partidul „călărea“ un val de simpatie care, corect strunit, putea transforma USR-ul în principalul partid politic de opoziţie. Numai că, aşa cum mulţi au previzionat, scandalurile interne şi circul permanent de pe holurile Parlamentului amintesc din ce în ce mai mult de prestaţia defunctului Partid al Poporului „Dan Diaconescu“. Nici de stânga, nici de dreapta, ba în frunte cu Nicuşor Dan, ba cu ilustrul anonim Dan Barna, pe zi ce trece USR se afundă într-o promiscuitate politică ce pune clar în pericol viitorul său parlamentar. Nu de alta, dar electoratul său l-a ales doar prin prisma faptului că era altceva pe scena politică românească, iar statornicia politică a armatei de „hipsteri“ care au privit cu speranţă spre acest Gică-contra al politicii româneşti, Nicuşor Dan, este doar o simplă legendă urbană.

PMP, o mică, dar viguroasă necunoscută
Nu am amintit aici nimic de Partidul Mişcarea Populară că, până în prezent, nimeni nu poate spune dacă „invenţia“ lui Traian Băsescu este în opoziţie sau la guvernare alături de PSD. Ba înjurându-l pe „Daddy“ Dragnea, ba votându-le pesediştilor niscai modificări suspecte ale legilor justiţiei, micuţul partid al fostului preşedinte nu pare a avea o idee despre ceea ce doreşte să facă odată ajuns în Parlament. Totuşi, aşa insignifianţi cum sunt, pemepiştii au fost singurii care au mers la Cotroceni pentru consultări nu numai cu o propunere de premier, ci cu două, semn că instinctele politice ale lui Traian Băsescu nu au dispărut după zece ani petrecuţi în jilţul de preşedinte al României. Cu o politică de cadre mai inpirată atât la centru, cât şi în teritoriu, nu ar mira pe nimeni dacă PMP nu se va transforma peste noapte în fostul Partid Democrat, fidelizându-şi un electorat de nişă care să îl propulseze din nou în Parlament peste trei ani şi să îl transforme într-o „balama“ perfectă pentru oricine visează să guverneze această ţară.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ