sursa foto: http://oananuta.blogspot.ro/

Se împlinesc aproape 18 luni de când, deranjată de faptul că Indiscret în Oltenia „a îndrăznit“ să publice un articol în care un fost angajat al Asociaţiei Macedonenilor din România semnala mai multe nereguli de ordin financiar derulate în cadrul organizaţiei pe care o conducea autoritar, Constantina Dumitrescu, preşedintele de onoare al AMR, a decis să ne reclame la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În încercarea de a se răzbuna pe publicaţia noastră, Dumitrescu a încercat să folosească CNCD pe post de armă, susţinând că „a fost discriminată“. Într-un mod bizar, şefa AMR trăieşte cu impresia că, aparţinând unei etnii minoritare, eşti automat discriminat, indiferent de context. Ţi s-a oprit curentul? CEZ te-a discriminat! Te-a amendat poliţia pentru depăşirea vitezei regulamentare? Poliţistul te-a discriminat! Nu te-a salutat vecinul pe scări? E clar… discriminare! Exemplele folosite ar putea părea exagerate dacă nu am ţine cont de faptul că, în primăvara acestui an, Constantina Dumitrescu şi AMR au reclamat la CNDC, evident pentru discriminare, Curtea de Conturi a României pentru că inspectorii au avut „neobrăzarea“ să controleze felul în care angajaţii asociaţiei au cheltuit banii publici, iar concluziile raportului nu i-au fost favorabile! Or, dacă fosta şefă a AMR a ajuns până acolo încât acuză cea mai înaltă instituţie de control a ţării de discriminare, nimic nu mai este imposibil.

Consiliul i-a spulberat speranţele
Totuşi, în ciuda speranţelor pe care le nutrea, Constantina Dumitrescu a primit în această săptămână un duş rece, care însă, suntem convinşi, nu va fi suficient pentru a o trezi la realitate. Este vorba despre decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în cazul plângerii care ne viza şi care, aşa cum era de aşteptat, a stabilit că aspectele sesizate de fosta şefă a AMR „nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare“ conform legii. Verdictul CNCD nici nu putea fi altul din moment ce, în articolul care a deranjat-o pe Constantina Dumitrescu, nu am făcut absolut nicio referire la apartenenţa ei la etnia macedoneană. În relatarea noastră, care avea legătură cu modul în care erau cheltuiţi banii asociaţiei, bani proveniţi de la bugetul de stat, nu a contat nicio secundă faptul că Dumitrescu aparţine unei alte entii.

Hoţii strigă hoţii
Şi, cum nicio poveste nu este completă fără o răsturnare de situaţie, trebuie spus că relaţia Asociaţiei Macedonenilor din România cu CNCD nu se limitează la situaţia în care Constantina Dumitrescu joacă rolul victimei discriminate, ci şi al celui care discriminează. Cel puţin aşa au stat lucrurile în dosarul 487 din august 2015, atunci când Emilian Mirea, fost angajat al AMR, a reclamat-o pe Constantina Dumitrescu la CNCD după ce aceasta i-a reproşat, în scris, printr-o notificare că a „îndrăznit“ să invite la un eveniment privat un artist sârb. Este vorba despre Mircea Suchici, violoncelist al Filarmonicii Oltenia, pe care Mirea l-a invitat la lansarea unui volum de poezii, eveniment organizat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman“. În opinia Constantinei Dumitrescu, prin decizia de a invita la un astfel de eveniment „un sârb“, Emilian Mirea a „nerespectat etnia“ şi „a adus prejudicii neamului macedonean“.
Doar că, prin decizia numărul 57 din ianuarie 2016, Consiliului Director al CNCD a hotărât că aspectele sesizate de fostul angajat al AMR „intră dub incidenţa art.2 alin.1 şi art.15 din OUG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare“. În plus, cu şase voturi pentru şi unul împotrivă, Consiliul a decis şi amendarea AMR cu suma de 1.000 de lei fiind, din informaţiile noastre, singura asociaţie din cele 18 care reprezintă minorităţile recunoscute în România care a fost amendată pentru… discriminare! Asta da performanţă!