ALDE Dolj: Este nevoie de o discuţie între conducerea Parlamentului şi conducerea BNR

Deputat Ion Cupă, președinte ALDE Dolj: „Scumpirea vehiculată a creditelor în lei, în condiții de neturbulență economică, necesită explicații solide“.

0

„Opinia publică românească, în special românii care au credite în lei, trebuie să primească o explicație clară cu privire la informațiile care vorbesc de scumpirea iminentă a creditelor. Schimbul «colorat» de declarații între premier și consilierul guvernatorului BNR nu ține loc de explicații. Credem că o discuție aplicată pe cauze, influențe, consecințe, posibilități de intervenție guvern-BNR, în favoarea cetățenilor, între conducerea Parlamentului României și guvernatorul Băncii Naționale este una ce devine obligatorie.
Șefii BNR sunt instalați în funcții cu votul Parlamentului României, prin urmare un astfel de dialog este unul natural și ar trebui să aibă loc într-un format regulat, sub forma unei Comisii de Dialog.
Un asemenea dialog nu trebuie să stabilească vinovații. BNR nu poate arăta cu degetul spre politicile guvernului, atâta vreme cât are responsabilități clare în susținerea acestora. Dialogul trebuie să genereze o analiză limpede a situației de fapt și soluții derivate din responsabilități partajate.
Considerăm că întâlnirea dintre conducerile Parlamentului și BNR ar trebui să aibă loc cât mai curând, pentru a limita efecte nedorite pentru cetățenii cu credite în lei, ale escaladării speculațiilor pe acest subiect“, se arată într-un comunicat al ALDE Dolj.