Un 2-2 de pus în ramă

0

În derby-ul de la Severin, de sâmbăta trecută, cu Dinamo Bucureşti, oltenaşii lui Devis Mangia s-or fi gândit că, în fotbal, ca şi în viaţă, ultima impresie contează. Au revenit spectaculos de la 0-2, au egalat şi, dacă s-ar mai fi pus şapte-opt minute, peste adiţional, se prea poate să fi câştigat. Şapte-opt minute din cele peste treizeci irosite în prima repriză spre a-i scoate din tranşee pe dinamovişti, singura lor soluţie fiind contraatacul. Cinic spus, i-au scos. În ’18, Rivaldinho, lansat ca la manual de Salomao, n-a avut altceva de făcut decât să înţepe balonul între nişte apărători rămaşi ca la dentist. Şi se făcu 0-1! Zona mediană se încinge. În ’28, Zlatinski vede roşu în urma unei agresiuni, vizualizată sangvinar, asupra lui Costache. Care Costache îl controlează şi el de la genunchi în jos, mai mult decât se permite, pe brazilianul Gustavo. Se joacă zece la zece, una caldă, alta rece. Se recompun liniile, numai că, în ’49, Salomao, cel mai dezgheţat din trupa lui ”Guriţă”, reactivează tabela: 0-2. Un scor mincinos, avea, spre lauda lui, să declare Cosmin Contra, antrenorul ”câinilor”, propus între timp selecţioner. Puţine directe de acest fel, onest, din partea ”cinstitelor feţe” din fotbal, cădelniţându-se pe sine, ricoşând vehement în alţii. Chitiţi pe căutarea adevărului necondiţionat, oltenaşii lui Devis Mangia devin olteni de-a binelea, maturi, stăpâni pe ei, cu lecţia însuşită. Iuţi, combinativi, imprevizibili. Băluţă înscrie în ’75, natural, am zice, la o centrare perfectă a lui Burlacu, înlocuitorul lui Briceag, semn că antrenorul italian a mizat pe ”focul la ei”, cunoscut dicton românesc. Va urma un sfert de ceas de pus în ramă, pentru toate gusturile, adversarul face faţă din ce în ce mai sporadic şi cedează, iarăşi natural, în ’89. Acelaşi Burlacu, indiscutabil cel mai creativ şi lucid component al Universităţii (vezi şi episodul clujean), şutează teafăr de la 25 de metri, lăsându-l mască pe nefericitul Penedo. Vor fi şapte minute pe deasupra celor nouăzeci, dar timpul se contractă, ocaziile gazdelor se ţin lanţ, mingea intră şi nu intră în gol, tribunele sunt în delir. ”Am jucat la un nivel înalt, puteam să câştigăm”, avea să declare tehnicianul italian. Pe lângă aceea că din nou i-a fost dat să schimbe partitura din cauza jucătorului în minus. Îmbucurător este că ”alb-albaştrii” arată un fotbal inventiv, spectaculos, poate puţin ”retro”, neîmpănat cu tacticizări pretenţioase. Oricum, atipic pentru un campionat în care auzim până la surzenie, ca o scuză, ”important e că am câştigat”. Se anunţă în continuare o toamnă fierbinte, ba chiar şi o iarnă fierbinte pentru a prinde play-off-ul şi de-acolo mai departe. Asta pentru că, dacă Europa nu e, nimic nu e.