Un rest de ţigară aruncat pe stradă îl poate costa pe făptaş între 2000 şi 2500 lei
Rm.Vâlcea: Primăria înăspreşte amenzile pentru cei care fac mizerie

Cei care vor arunca pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea resturi de ţigări, bilete de călătorie, ambalaje, hârtii, deşeuri menajere, etc., vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2000-2500 lei. Proiectul de horărâre ce vizează aceste sanţiuni se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea şi va fi supus votului consilierilor, în şedinţa ordinată de la finalul acestei luni.

0

Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu (foto), a declarat pentru Indiscret în Oltenia că oraşul este din ce în ce mai murdar, iar municipalitatea a concluzionat că numai măsurile de coerciţie pot rezolva această problemă: „La sfârşitul lunii septembrie va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, iar unul dintre punctele aflate acum în dezbatere publică pentru 30 de zile pe site-ul primăriei, şi care va fi supus votului consilierilor este modificarea şi completarea unor prevederi din HCL 50/2006 privind aprobarea normelor de salubrizare ale municipiului Râmnicu Vâlcea. Se va propune introducerea unei noi litere la art.1, care va avea următorul cuprins: „Cetăţenii să nu arunce resturile de ţigări, bilele de călătorie, hărtii, ambalaje, deşeuri, menajere etc .pe domeniul public. Încărcarea acestor prevederi se pedepseşte cu amendă de la 2000- 2500 lei“, a precizat edilul.

Asociaţiile de proprietari care nu colaborează, notificate şi amendate
Viceprimarul Veţeleanu a mai subliniat că în scopul depistării celor care batjocoresc oraşul, aruncând gunoaie inclusiv pe lângă ghene, vor fi notificate şi amendate şi asociaţiile de proprietari: „Am constatat că numai cu legi aspre putem să civilizăm acest oraş. Avem foarte mari probleme cu aruncatul deşeurilor pe lângă ghene. Noi am încercat să punem nişte pubele moderne, să nu mai poată întra câinii comunitari, cerşetorii, etc, şi să nu mai răscolească gunoaiele. Am făcut acele ţarcuri frumos închise cu trape, prin care gunoaiele se pot arunca direct în tomberon. Însă, în jurul acestor ghene frumoase găsim roţi, cauciucuri de la maşini, saltele, fotolii rupte. Dacă au astfel de obiecte de aruncat, se poate încheia un contract cu firma care ridică gunoiul din oraş şi contra cost, aceste deşeuri sunt luate şi duse în locurile special amenajate. Unii preferă să le aunce noaptea, când nu îi vede nimeni. Vom notifica şi asociaţiile de proprietari în acest sens şi vom amenda aceste asociaţii care trebuie să colaboreze cu noi şi să ne spună cine sunt cei vinovaţi, iar noi ne vom îndrepta împotriva lor. Până atunci, vom amenda asociaţiile de proprietari, pentru că, încet, încet, trebuie să scoatem acest oraş din mizeria în care se află“.

Panouri de avertizare în tot oraşul
Conform viceprimarului, oraşul va fi « tapetat » cu panouri care avertizează în privinţa păstrării curăţeniei, şi care anunţă şi ce amenzi vor fi aplicate: „Vom amplasa panouri cu mesaje la toate intrările în oraş, astfel încât şi ce cei care se află în tranzit să nu arunce pe geamul maşinii chiştoace, peturi, hărtii sau să scuture scrumierele lângă roata maşinii. Oamenii trebuie să ştie că oraşul trebuie să fie curat. Străzile şi parcurile din Râmnicu Vâlcea nu sunt gropi de gunoi. Deci, vom pune astfel de plăcuţe în tot oraşul, în aşa fel încât nimeni să nu spună că nu a ştiut că trebuie să păstreze curăţenia în Râmnicu Vâlcea; deşi ar trebui să ştie de acasă!“.