Într-un mod pentru care ne-ar invidia şi cei mai aprigi duşmani ai noştri, de zeci de ani ridicăm la rang de artă metodele prin care ne distrugem sistemul educaţional. Guverne de dreapta sau de stânga, premieri cu background în domeniu sau simpli ingineri, miniştri ai educaţiei cu ştaif universitar ori doar politruci cu adânci apucături comuniste, fiecare dintre cei numiţi să conducă destinele celei mai importante „felii“ din societatea noastră s-a întrecut în a ne îngropa viitorul nostru şi al copiilor noştri. Sitemul educaţional românesc este o ruină patetică, între zidurile căreia umblă ţanţoşi cu papionul atârnat de gât politicienii noştri. Pe bandă rulantă scoatem absolvenţi cu licenţă care mor de foame ani la rândul până se decid să-şi ia lumea-n cap şi să dea la mistrie pe malurile Tamisei. Doctoratele s-au vândut şi încă se vând precum lubeniţele la marginea Dăbuleniului, iar doctorii, această presupusă elită a societăţii nostre, se calcă pe bombeuri pe culoarele Parlamentului sau ale pseudo-universităţilor ce au împânzit ţara, modelându-ne viitorul după chipul şi asemănarea lor.
Această imagine apocaliptică a sistemului nostru educaţional este zilnic fardată şi rujată de o clasă politică neghioabă şi incultă, care are interesul de a-i ţine pe copiii noştri cât mai proşti pentru a-şi perpetua năravurile şi în următorii douăzeci şi cinci de ani. Jurnalişti naivi, poate chiar rău intenţionaţi, aduc în faţa camerelor de luat vederi o infimă minoritate cu medalii la gât, în timp ce spre exemplu la Pleşoi (sau în oricare altă comună din ţară), copii preşcolari şi şcolari încă folosesc budele turceşti la veceul din curte. Ne mândrim, fuduli, cu premiile la informatică, sau fizică, sau latină, dar la fiecare început de an zecile de mii de şcolari privesc nedumeriţi la băncile goale, căutând din ochi noile manuale. Rar mi-a fost dat să aud despre o incompetenţă mai crasă decât cea a majorităţii miniştrilor Educaţiei Naţionale: an de an, ei eşuează lamentabil în a reuşi să le pună la dispoziţie copiilor, la timp, manualele după care trebuie să înveţe în noul an. Parcă pentru a sublinia şi mai mult această prostie crasă, spre exemplu, în acest an, un individ pe nume Pop, nu ştiu exact pe ce criterii ajuns ministru, a comasat nouă materii într-un singur manual, probabil mai gros decât o Biblie. În plus, bonus, le oferă copiilor noştri şi o „carte“ nouă, pe baza căreia să înveţe cum să alerge sau să sară la groapa cu nisip!
Mai grav este că, într-o bună măsură, nici dinspre privat nu se întrezăresc prea multe speranţe. Acolo unde există intenţii bune are grijă statul să le sugrume din faşă. În schimb, fabricile de diplome prosperă parcă mai abitir după fiecare scandal, mirosul banilor uşor obţinuţi acoperind duhoarea de hoit universitar. În astfel de condiţii, fiecare dintre noi, ca părinţi responsabili ce încercăm să fim, ne uităm din ce în ce mai des peste hotare. Deşi scumpă, educaţia în ţările civilizate este mult mai temeinică. Nu avem toţi genii în familie, dar statutul de părinte responsabil ne obligă să le oferim urmaşilor noştri toate şansele pentru a avea o viaţă mai normală decât a noastră. Iar România nu mai este de mult o opţiune viabilă!
