Doljul poate mai mult

0

Conform statisticii realizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), până la sfârşitul lunii mai a acestui an, în judeţul Dolj se înfiinţaseră 18 firme cu capital străin, reprezentând 3,1% din numărul total de firme nou-înfiinţate, cu o valoare totală subscrisă a capitalului de 8.347 de euro.
În aceeaşi perioadă, în judeţul Cluj s-au înfiinţat 27 de firme cu capital străin, cu o valoare totală subscrisă a capitalului de 1.024.731 de euro. Adică de 123 ori mai mulţi bani investiţi în Cluj decât în Dolj, în primele cinci luni ale acestui an. Ei, Clujul, motorul Ardealului – locul 1, noi, Doljul – motorul aşteptat al Olteniei – locul 15.
Vor fi mulţi care vor invoca aceleaşi argumente obsedante: pedigree-ul istoric, poziţionarea geografică, infrastructura rutieră, feroviară şi aeriană care conectează mai bine Clujul cu Vestul occidental.
Nu contest aceste argumente. Mă întreb doar dacă ele au fost decisive sau au existat şi altele (şi la îndemâna noastră, aici la Dunăre) care generează astăzi această realitate economică ilustrată de statistici, în care Clujul mărşăluieşte pe drumul dezvoltării, iar Doljul rătăceşte în căutarea drumului dezvoltării accelerate.
Cred că trebuie să depăşim retorica prin care decretăm că Doljul nu poate mai mult în absenţa autostrăzii. Haideţi să ne uităm şi la celelalte argumente puternice pe care Clujul şi le-a dezvoltat în ultimii ani. Doljul poate valorifica acest model dacă există voinţă. Şi nu doar politică.
Aşezarea mizei pe competenţă în toate instituţiile publice din Dolj va permite utilizarea în favoarea dezvoltării a capitalului instituţional. Miza pe competenţă în instituţiile publice va însemna profesionalizarea acestor instituţii, adică creşterea capacităţii de a face strategii nişate de atragere a investitorilor străini şi în felul acesta crearea unui sprijin real pentru mediul local de afaceri.
Valorificarea inteligenţei locale (care nu e cu nimic mai prejos decât a Clujului) va genera resurse pentru conectarea mai bună la banii pentru dezvoltare ai Uniunii şi în general ai Vestului, care înseamnă mult mai mult decât UE. Identificarea clară a avantajelor noastre competitive şi o mai bună reprezentare a intereselor Doljului în materie de dezvoltare atât la Bucureşti, cât şi în marile capitale ale Vestului, va deschide judeţul nostru către lume.
Este nevoie urgent de o nouă Strategie regională, cu Doljul ca pivot şi de asemenea de o nouă strategie locală de atragere a investiţiilor străine, construită în dezbatere reală cu toate părţile interesate, cu toţi actorii locali care pot aduce plusvaloare pe drumul dezvoltării.
Ce ne împiedică să invităm în Dolj toţi ambasadorii importanţi ai ţărilor occidentale, pe şefii misiunilor economice sau ai marilor companii prezenţi la Bucureşti, într-un program de marketing creativ, inteligent, prin care să promovăm atuurile noastre?!
Ce ne împiedică să facem misiuni inteligente de promovare a acestor atuuri REALE ale Doljului la Bucureşti, dar şi în marile capitale ale Vestului?!
Dincolo de deficitul de infrastructură rutieră, mai mult sau mai puţin obiectivat, Doljul şi Oltenia în general au un deficit de expunere în mediile influente. Interne şi internaţionale.
Aici trebuie insistat. Cu voinţă şi pricepere. Şi cu solidaritatea politică reclamată de interesul nostru comun.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ