Tricolori gri

0

Adam Nawalka este plătit cu 60 la sută din cât câştigă Christoph Daum. Primul, mai e puţin şi califică Polonia la Mondialul rusesc de peste un an. Al doilea a compromis naţionala României (cât mai rămăsese de compromis), care nu se mai poate agăţa nici de locul 2 în Grupa E, cel cu barajul. Aici, un inginer obişnuit de la Vidraru ar fi fost incomparabil mai util. Alegând fotbalul românesc la nivel de reprezentativă, paraşutistul neamţ a aterizat la punct fix doar în privinţa câştigului salarial. Contractul cu FRF, valabil pentru doi ani, nu condiţionează profitul supradimensionat de ratarea fără echivoc a calificării. Dar nici de clasarea de-a dreptul impardonabilă într-o grupă de valoare medie, cu Polonia, Muntenegru, Danemarca, Armenia şi Kazahstan, determinată de evoluţii gri, ale unor tricolori gri, ridiculizate de adversari. L-am blamat pe Piţurcă şi i-am arătat uşa, nu tocmai degeaba, dar Piţurcă a dus naţionala României pe locul 7 în clasamentul UEFA, comparativ cu locul 47 de acum. Dincolo de statistică însă, extrem de ştearsă, fără dinţi, este exprimarea în teren a celor selecţionaţi şi triaţi, fonfăită, gâfâită. Mai uimitor este că nici Christoph Daum nu are două vorbe la un loc în privinţa acestei bulversante stări de fapt. Nu că nu ar cunoaşte engleza cu care îi struneşte pe români, el nu cunoaşte fenomenul în care s-a băgat, de care, în plus, crede că mai şi dispune. I se impută, de pildă, selecţia defectuoasă, i-a convocat pe unii fără cine ştie ce merite la acest nivel şi i-a sărit pe alţii, îndreptăţiţi. În şase partide a recurs la fel de fel de sisteme, inadecvate, rigide, din care n-a ieşit decât neconcludent şi tardiv. În locul raţiunii pure, s-a dedat la speculaţii de care suntem sătui. ”Aveţi de gând să plecaţi?”, este întrebat de un reporter. ”Da, plec la Cluj!”, persiflează herr Daum. La Cluj, pentru că la Cluj avea să se dispute amicalul România-Chile. Numai că reporterul nu viza o locaţie din inima ţării, cu orgii şi chefuri ca în 2000, prin Germania, ci o poartă de ieşire din România. La orice criză stridentă, ori se ia capul dirijorului, ori al entităţii, ceea ce nu s-a întâmplat vreodată. Ne batem cu Armenia pentru insalubrul loc patru în Grupa E şi este posibil să triumfăm în această mare bătălie de la Crăpăuţii Mici. Mizeria, însămânţată şi cultivată cu tot ce ţine de falsă identitate şi tradiţie, rămâne. Invocăm cât putem Miracolul. Ne Paşte (!) o cădere din care nu se vor alege decât ţăndările. Exemplul Ungariei, bătută recent de Andorra, e prea aproape ca să ne prefacem că nu vedem. La rândul nostru, cu vădita încredere transmisă de burlenii şi christophdaumii anului de graţie în care ne aflăm, ne aşteaptă la colţ vreun San Marino de să ne sune apa.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ