”Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor” şi ”Ursul păcălit de vulpe”, la Teatrul Colibri

0

Sâmbătă, 10 iunie 2017, la ora 18:00, publicul este aşteptat la spectacolul ”Gogoaşa şi Năzdrăvanul Petrişor”, adaptare după poveşti populare ruseşti, scenariul şi regia Alla Cebotari, pe care publicul o va vedea şi în distribuţie alături de actorii Emanuel Popescu şi Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanţă, iar muzica de Alin Macovei – Moraru.
Duminică, 11 iunie 2017, la ora 11:00, este programat spectacolul ”Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă, scenariul, regia şi scenografia de Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, cu actorii: Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Să nu lăsăm păpuşile să aştepte şi, din respect pentru copiii noştri, să învăţăm să fim punctuali! Aşadar, după ora de începere a spectacolului, în sală nu vom mai putea intra.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ