Fed Cup şi Perfidul Albion

0
1847

Nu conta(ţi) pe lacrimile de păpuşă timorată la Constanţa ale Johannei Konta. Încă de la intrarea României în Uniunea Europeană, englezii au pus tunurile pe noul venit ca fiind exportator de mizerie socială, inclusiv SIDA. Ajunsă în faţa plutonului de execuţie care a avut proasta inspiraţie de a striga România!, încurajând-o pe Sorana Cârstea, 7-le WTA (25 de ani, femeie serioasă) a returnat perfid, modus operandi validat istoric. S-a smiorcăit arbitrului de scaun până a obţinut ce şi-a dorit, întâlnirea contând pentru menţinerea în Grupa Mondială II din Fed Cup. În setul secund, la 1-3, când lucrurile începuseră s-o ia razna în ceea ce priveşte Marea Britanie, România conducând cu 1-0, partida s-a întrerupt. Ilie Năstase a fost trimis în tribună, apoi evacuat din arenă, ca ultim borfaş, pentru injurii la care ar fi recurs şi câţiva spectatori. “Shame, set and meci!” au titrat cu doza lor de cinism cei de peste Canalul Mânecii. Şi, ca la Azincourt, în 1415, au câştigat bătălia. Nu şi războiul, tranşat magistral de Halep şi Begu. Presa compatrioată lui Ilie a răspuns cu servitute, neuitând o virgulă din ce au bolmojit Konta şi antrenoarea Keothavong, nici comunicatul Federaţiei Engleze de Tenis. E drept, au fost şi voci de la noi, trecute cu urechea, care i-au recomandat fair Johannei să stea acasă dacă e labilă. Cârstea a reamintit că jucătoarea britanică a încercat la Australian Open să impresioneze la fel şi nu i-a mers, dar “aici, unde e ITF, se poate, sediul ITF este la Londra, au venit pornite”. Poate găsim şi pentru “Sori” un epitet, dacă Năstase e “neghiob”. Şi pentru Ţiriac, un “miliţian pripăşit în tenis”, apanajul Annei Keothavong. Amuzându-se ea însăşi de situaţie, Keothavong a acceptat să se fotografieze cu Năstase, cel care “s-a dat la ea” prin a-i cere numărul camerei. L-o fi dat? Numai că Perfidul Albion, venit cu supervizorul de pe Trafalgare Square, se aştepta la comportamentul naţionalist al românilor. Parol? Exemplar ar fi s-o faci ca la uşa cortului pe româncă, s-o ameninţi că îi iei glanda, nu-i aşa?! Să ne întoarcem la Ion Ţiriac: “Nu ştiu ce a spus domnul Năstase din tribună, nici nu mă interesează, pentru că în momentul în care a părăsit suprafaţa de joc nu mai era persoană oficială. Îi ceri să părăsească banca, o face, dar cum îşi permite un arbitru să-l scoată din arenă? Aşa suntem noi, abia aşteptăm să sărim pe ai noştri şi le permitem străinilor să facă ce vor la noi acasă!” Pe Năstase îl desfiinţăm, pe Nadia o desfiinţăm, pe Hagi îl desfiinţăm. Enumerarea poate să continue cu voievozi şi domnitori, cu ale culturii, cu Mioriţa, cu “eu îmi apăr sărăcia”. Ţi-o aperi dacă ai şi un arbitru ca lumea, de scaun. Şi cu scaun. La cap!