ALDE Dolj: Preţul medicamentelor noi va scădea cu 35%

Anişoara Stănculescu, prim-vicepreşedinte ALDE Dolj: „Ne ţinem de cuvânt, o altă măsură din programul de guvernare va prinde viaţă“.

0

Informăm opinia publică doljeană că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţii asociaţiilor de producători, distribuitori şi importatori de medicamente s-a convenit ca medicamentele noi (inovative) a căror patent a expirat să aibă un preţ mai mic cu 35%. Preocuparea Guvernului în acest domeniu rămâne aceea de a veni în sprijinul celor care au nevoie de aceste medicamente şi au o putere de cumpărare mai redusă.
În acelaşi timp, Guvernul a înţeles nevoia de a asigura un anumit echilibru astfel încât metodologia de calcul a preţurilor la medicamente să nu genereze dispariţia anumitor produse şi tratamente de pe piaţa din România.
Vineri – 24 martie va fi publicat în Monitorul Oficial Ordinul semnat de ministrul sănătăţii Florian Bodog, ordin care stabileşte Metodologia de calcul a preţurilor medicamentelor şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman.
Prin dezbateri permanente cu toate părţile interesate Guvernul va reuşi să găsească resursele complexe necesare punerii în aplicare a măsurilor promise în campania electorală de anul trecut.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ