Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat, luni, în cadrul şedinţei ordinare, că în condiţiile în care nici paza nu mai poate face faţă, această stare de fapt devine o problemă gravă a spitalului şi că pentru atenuarea fenomenului este necesară angajarea unor mediatori romi în cadrul UPU.

„Până şi un batalion ar putea face faţă cu greu”

„Problema pazei de la Spitalul Judeţean Vâlcea este una extrem de grea. Cred că dacă am aduce acolo un batalion, dotat cu echipamente diverse, greu ar putea împiedica ceea ce a fost semnalat adesea. Mă refer la scandalurile şi abuzurile la care sunt supuşi medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi personalul de pază care a fost pus adesea în dificultate. Se întâmplă nişte lucruri extrem de grave în anumite momente ale zilei, când Unitatea de Primiri Urgenţe este realmente atacată. Intenţionăm ca, în afară de paza care trebuie asigurată, să înfiinţăm două posturi de mediator pentru cetăţeni de etnie romă, care să fie tot timpul prezenţi la UPU. Poate aşa vom reuşi să aplanăm conflictele care, din păcate, sunt destul de dese şi regretabile ” – a spus preşedintele CJ Vâlcea.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ