”România, ultimul bal” (?)

0

Adrian Păunescu a părăsit această lume la 5 noiembrie 2010. Protestele din faţa Palatului Victoria, împotriva guvernului actual, rezultat democratic, s-au declanşat la 31 ianuarie a.c., urmate de cele din Cotroceni, împotriva preşedintelui Klaus Iohannis. Se ştiu cauzele care i-au scos pe oameni în stradă şi într-un caz şi în celălalt. Într-unul din ele, cauzele ar fi şi pretexte pentru scenarii mai ample, manipulatorii şi imprevizibile. Mult clamata democraţie exprimată în votul liber, unul din dezideratele Revoluţiei române, este îmbrâncită în stradă. La ce bun alegerile? Mai pe şleau şi nu doar la noi, dar cu atât mai mult la noi, lumea e în fierbere. De parcă s-ar fi întors de unde a plecat, Adrian Păunescu ne propune, în ”România, ultimul bal”, o proiecţie care, prin tragismul contextual, pare conturată deja. Este timbrul sfâşietor al unui amurg fatalist, de pariu pierdut, şi socot că merită ascultat integral: ”În loc să fim o ţară numai fraţi,/Simţim, în noua epocă barbară,/C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi/S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.//Din tot ce facem, nu avem nimic,/Ne macină străine interese,/Făina noastră n-are spor nici pic,/Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.//Trăim acelaşi tragic simţământ,/Sub politicieni şi sub contabili,/Că noi, ca neam, avem destinul frânt/Şi suntem de prisos şi nerentabili.//Umili, ne cerem scuze de la toţi,/Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,/Şi ne conduc nişte fanarioţi,/Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.//Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,/De zici că eşti din neam ce nu se lasă,/Când am ajuns în ţara noastră slugi/Şi suntem cerşetori la noi acasă?//Şi vii şi morţi, amestecaţi, acum,/Dispuşi să emigreze se arată,/Mormintele se pregătesc de drum,/În România deromânizată.//Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,/Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,/Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,/Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.//Şi-acum, se-aude clopotul fatal,/Vin vremuri de urgie şi de grindeni/Şi este seara ultimului bal,/Din zori, vom fi români de pretutindeni.//Probabil, mâine-aici va fi pustiu/Şi toţi în pribegie vom porni-o,/Drum bun, popor pierdut la un pariu,/Adio, mamă patrie, adio!” Ceea ce spune Adrian Păunescu în versuri spun, franc, analiştii economici şi nu doar de la Ilie Şerbănescu la Cătălin Georgescu (”totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc”), spune Academia Română într-un apel avertisment. ”România, ultimul bal” nu este un moft literar, ci percepţia unui altfel decât cosmic apus de soare şi de vatră identitară, dacă vom continua să ne astupăm urechile şi să ne scoatem ochii. Percepţie decupată cu precizie dintr-un eclectism politic abil ce se instrumentează acum şi aici.