Chirica s-a remarcat în ultima perioadă prin declaraţii extrem de critice la adresa conducerii PSD şi mai ales a lui Liviu Dragnea, în contextul adoptării de-acum celebrei OUG 13 de către Guvernul Grindeanu, care a scos sute de mii de români în stradă şi care a creat o mare problemă de imagine pentru partid. Tocmai poziţiile publice ale acestuia au atras supărarea colegilor din mai multe organizaţii din ţară, printre care Alba, Constanţa, Vâlcea, Dâmboviţa, Mehedinţi, Olt sau Arad, care au adoptat, în această săptămână, rezoluţii prin care solicită excluderea din partid. „Comitetul executiv al Organizației Județene Dolj a Partidului Social Democrat, întrunit în data de 15.02.2017, adoptă următoarea: REZOLUŢIE
Solicităm convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD și excluderea din rândul membrilor de partid ale domnilor Mihai Chirica, vicepreședinte PSD și Cătălin Ivan europarlamentar. Consideram că prin declarațiile şi acțiunile acestora au ales să se plaseze în afara partidului, iar obligația noastră este să apărăm PSD şi să sancționăm orice derapaj de la Statut şi de la unitatea partidului precum și sa transmitem un semnal clar ca nerespectarea conduitei, disciplinei si ordinii de partid duce la astfel de consecințe“, spune una dintre rezoluţiile adoptate joi de către Comitetul executiv al Organizației Județene Dolj a Partidului Social Democrat. Deşi, iniţial, propunerea de excludere îl viza doar pe primarul Iaşului, în urma mai multor solicitări ale membrilor prezenţi, organizaţia a adăugat şi numele europarlamentarului Cătălin Ivan, şi el un critic al actualei conduceri PSD şi a liderului partidului. Trebuie menţionat faptul că europarlamentarul Cătălin Ivan îşi anunţase şi intenţia de a candida la funcţia de preşedinte al PSD la următorul congres.
În cadrul Comitetul executiv al Organizației Județene Dolj, social-democraţii au mai adoptat trei rezoluţii: una pentru susţinerea construirii autostrăzii Craiova – Piteşti şi a Spitalului Regional, precum şi câte o rezoluţie de susţinere a preşedintelui PSD – Liviu Dragnea şi a Guvernului Sorin Grindeanu.
PSD Dolj susţine excluderea lui Chirica şi plusează cu Ivan
După ce presa centrală relata, în urmă cu câteva zile, faptul că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o întâlnire cu mai mulţi lideri de filiale din zona de sud a ţării, mai multe organizaţii judeţene ale partidului au adoptat rezoluţii prin care solicită excluderea din PSD a primarului de la Iaşi, Mihai Chirica, vicepreședinte PSD şi președinte interimar al organizației județene PSD Iași. Printre filialele care i-au pus gând rău edilului ieşean se regăseşte şi PSD Dolj, care miercuri 15 februarie, în cadrul Comitetul executiv al Organizației Județene a cerut convocarea Comitetului Executiv Naţional al PSD și excluderea din rândul membrilor de partid a vicepreședintelui PSD Mihai Chirica.