Nu face nimeni apologia absenteismului în alegeri. Ideal era ca oamenii să fi dat curs parlamentarelor de duminica trecută până la ultimul din lungul şir figurând în scripte: 18.263.875. Ideal inept, pentru că nicăieri aşa ceva nu se întâmplă. La 11 decembrie, românii au ieşit la vot în proporţie de 40 la sută, o medie cvasieuropeană. Toţi aceştia or fi având motive s-o facă, pe baza promisiunilor şi credibilităţii partidelor, uniunilor şi candidaţilor independenţi. Peste 11 milioane de cetăţeni cu drept de vot au catadicsit să-i trateze cu flit pe politicieni. Nu politicienii înşişi, de bună voie, au clamat stringenta necesitate a schimbării clasei politice, de bună ce este? L-am auzit pe preşedintele ţării că a votat pentru bunăstare; pe un bătrân liberal că ţara e la răspântie; pe cineva cu ”vederi” că mai nimic din ceea ce partidul câştigător a fluturat în campanie nu se va concretiza. Poate că acele 11 milioane de cetăţeni lipsă la apel tocmai de asta, din apriorism, au întors spatele trâmbiţatului conclav. Aş fi curios să aflu partidul pe care Iohannis a pus ştampila-simbol a bunăstării noastre mult căutate şi dacă opţiunea de duminică mai produce efecte şi luni. Unde a stat bunăstarea ascunsă şi unde partidul?! Aş fi curios să ştiu cum rezolvăm ”răspântia” din spleenul secular al domnului Quintus, fiindcă în România n-a existat sondaj pe care inervievaţii să nu-l fi amprentat cu năduf: ”direcţie greşită”. Pe 11 decembrie, a ieşit câştigător Partidul Social Democrat. A pierdut la scor Partidul Naţional Liberal. Îmi permit să afirm că nu avem de-a face cu un singur PSD, ci cu variabile PSD, ca ale oricărei alte formaţiuni politice. După cum, în percepţia generală, există nu o unică şi inflexionară Românie, ci câte vreţi: a celor ce se zbat pentru fiecare leuţ de pe o zi pe alta, a celor ce aruncă pe fereastră cu milioanele. O Românie a medicilor, a dascălilor şi a oamenilor de cultură, o Românie a suferinzilor şi analfabeţilor. A oamenilor oneşti, dar şi a leprelor patentate. A vârî totul într-o oală sub presiune spre a obţine aceeaşi fiertură socială e o eroare (apropo: legitimitatea nu se cerşeşte!). Credeţi că de la Caragiale încoace s-a schimbat ceva? Şi ce incrimina Caragiale: ”Enteresul şi numai enteresul!” De 27 de ani, cu fiecare val măturător, ni se promite marea cu sarea. Astăzi, până şi sarea ne vine din import. Am rămas uimit să aud că Ion Iliescu a votat pentru pace. Pacea lui Dragnea, ce-o mai fi şi asta, fiindcă nu cutez a-mi imagina că a umplut-o de tuş ca parfumul pe Alina Gorghiu, soră de cruce, pe dreapta, cu fostul, deja, premier. Cum rămâne, atunci, cu ”marea mută”? Aşa vorbeşte ea, pe dedesubt. Dă din mâini, fără s-o apuce careva de încheietură.
