În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „în perioada iunie 2017 – august 2021, în cadrul derulării mai multor proiecte pe fonduri europene obținute în cadrul submăsurii 6.1 - „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, inculpații menționați anterior, ar fi...
Din aceste fonduri 1,07 miliarde de euro provin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar aproximativ 12,5 milioane de euro au fost alocați din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din cofinanțare națională.
Utilaje performante pentru recolte...
Potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Gabriela Andronie, anul acesta în program s-au înscris 211 fermieri din judeţul Olt, care au declarat că au cultivat cu usturoi peste 250 de hectare de teren. „Până astăzi s-au înscris în programul...
„Românii sunt în pericol să nu mai găsească deloc în magazine carne de porc şi pasăre din producţia internă, din cauza creşterilor uriaşe de preţuri la gaze şi energie electrică! Producătorii sunt în pragul falimentului! Asociaţia Forţa Fermierilor trage...
„În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2021, respectiv de până la 70% în...
Potrivit datelor de la APIA, fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, suma totală alocată fiind de 974,93 milioane de euro. Pentru plata redistributivă se va plăti 5 euro/hectar pentru cei...