duminică, noiembrie 1, 2026

cao

CAO a recepționat prima centrală fotovoltaică finanțată cu fonduri nerambursabile, la Filiași

Compania de Apă Oltenia a recepționat primul din cele 13 proiecte de centrale electrice fotovoltaice, pentru care societatea a obținut finanțare în această vară. La Gospodăria de Apă Filiași unde a fost realizată o centrală electrică fotovoltaică modernă, cu...

Provizorat prelungit la CAO

Mandatul membrilor în consiliul de administrație al Companiei de Apă Oltenia, care activează la această oră în calitate de administratrori provizorii va fi prelungit cu încă două luni, peste cele cinci oferite de mandatul inițial. Asta după ce conducerea companiei...

CAO întrerupe alimentarea cu apă pe Firul 1 Ișalnița

Compania de Apă Oltenia S.A anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă pe Firul I Ișalnița, marţi, 15.09.2026, în intervalul orar 08.00 – 14.00, la solicitarea SC TEOVAL&CO SRL, în vederea executării unor lucrări de cuplare conducte. „Este vorba despre lucrări...

CAO bagă apă la Spitalul Regional Craiova

S-a introdus primul tronson din conducta de alimentare cu apă a Spitalului Regional de Urgență Craiova, anunță reprezentanții Companiei de Apă Oltenia. Potrivit acestora, s-au efectuat săpăturile pentru rețeaua de alimentare cu apă, pornind de la Stația de Apă Șimnic,...

Cartierul craiovean Valea Roșie, patru ore fără apă

S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă JOI, 20.08.2026, în intervalul orar 11.00-15.00, în vederea executării unor lucrări esențiale de reparații armături în zona PT1 Revoluției - cartier Valea Roșie, din municipiul Craiovaafectați fiind...

CAO oprește joi apa în două cartiere din Craiova

Compania de Apă Oltenia anunță sistarea alimentării cu apă potabilă pentru patru ore ale zilei de joi, 13 august, pentru remedierea unei defecțiuni. „În vederea remedierii avariei apărute la rezervorul de apă de la PT 4 Valea Roșie, din municipiul...

CAO, 13 proiecte de 13 milioane de lei pentru energie fotovoltaică

S-au aprobat primele 3 din cele 13 proiecte de Centrale Electrice Fotovoltaice pentru Autoconsum pentru care Compania de Apă Oltenia S.A. a solicitat finanțare de la Ministerul Energiei, anunță reprezentanții operatorului regional de apă. Este vorba despre Stația de Apă...

Trei cartiere craiovene, pe uscat până la prânz

Compania de Apă Oltenia a anunțat prelungirea întreruperii alimentării cu apă potabilă pentru trei cartiere din Craiova, după ce intervențiile la rețea, planificate pentru noaptea trecută s-au dovedit mai complicate decât erau estimate inițial. "În vederea finalizării lucrărilor extrem...

CAO oprește apa în Craiova pentru o noapte

Compania de Apă Oltenia S.A. anunță întreruperea alimentării cu apă potabilă în municipiul Craiova, în intervalul MARȚI, 14 IULIE 2026, ora 21:00 – MIERCURI, 15 IULIE 2026, ora 09:00, în vederea executării unor lucrări esențiale de înlocuire armături, montare...

ABA Jiu a amendat primăria Craiova și CAO

Municipalitatea craioveană și operatorul regional de apă unde este acționatr majoritar au fost amendate în tandem în urma unui control efecturat de binomul ABA Jiu - Garda de Mediu pe unul dintre cursurile de apă de pe raza orașului. Inspectorii...
- Advertisement -spot_img

Latest News

PSD și-aduce prefectul înapoi. Cosmin Durle va fi instalat în funcție luni

Schimbare la conducerea Prefecturii Dolj. Eugen Călinoiu a fost eliberat din funcția de prefect printr-o hotărâre de guvern adooptată...
- Advertisement -spot_img