Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat prin 112 de un agent din cadrul Poliției Orașului Bechet, care a anunțat că tânărul de 25 de ani ar fi suferit o rană provocată cu arma din dotare, în timp ce se afla în autoturismul personal. Agentul a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la spital, starea sa fiind gravă. La fața locului a fost trimisă o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Biroului Control Intern. Cercetările se desfășoară sub coordonarea conducerii IPJ Dolj, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost informat.
Verificări interne și anchetă penală
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus, de asemenea, verificări prin Biroul Control Intern, pentru a fi clarificate toate circumstanțele în care s-a produs incidentul. Tânărul este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția 2022. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Dolj, ultima sa evaluare psihologică a fost efectuată la 25 iunie 2025.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat.


