sâmbătă, octombrie 24, 2026

Vâlcea: Elevii din Muereasca vor fi transportați la cursuri cu un microbuz electric nou.

Comuna Muereasca din județul Vâlcea a primit recent un microbuz electric nou pentru transportul elevilor, în cadrul unui proiect județean finanțat prin Aministrația Fondului pentru Mediu.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Primarul Ion Ungureanu a precizat că pentru alimentarea microbuzului există stație electrică în localitate.

 „Motiv de bucurie pentru elevii Școlii Generale Muereasca . În cadrul unui parteneriat al Primăriei Muereasca și Consiliul Județean Vâlcea , pe un proiect european, a fost achiziționat noul microbuz electric pentru transportul elevilor la orele de curs și la toate competițiile care sunt organizate pe parcursul anului școlar. Chiar dacă sunt în vacanță îi asigur pe dragii noștri copii ca suntem alături de ei și căutăm să asigurăm condiții cat mai bune pentru desfășura activități școlare de la noi din localitate.

Doamne ajută, nimic fără Dumnezeu!

Mulțumesc domnului Președinte al C J și tuturor care s-au implicat pentru realizarea acestui proiect .

 (Aviz unor ,, atotștiitori “ : acum avem stație electrică de încărcat auto ,avem și microbuz )”, potrivit edilului.   

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI