sâmbătă, octombrie 24, 2026

Drăgășani: Au fost semnate contractele pentru o grădiniță cu program prelungit și pentru reabilitarea termică a Liceului Tehnologic.

La Drăgășani, în județul Vâlcea, va fi costruită și dotată o grădiniță cu program prelungit, iar la LiceulTehnologic Brătianu se vor face lucrări de reabilitare termică, a anunțat primarul Costinel Stoica.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”Astăzi,(25.08. nr) la sediul Consiliului Județean Vâlcea, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Brătianu”, încheiat între Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia și U.A.T. Municipiul Drăgășani.

Valoarea totală a proiectului este de 16.215.186,13 lei, iar perioada de implementare este de 24 de luni.

Investiția vizează modernizarea energetică a clădirii școlii și a internatului și presupune, printre altele, reducerea pierderilor de energie, modernizarea instalațiilor termice și electrice, utilizarea iluminatului LED, instalarea de panouri fotovoltaice și realizarea unor sisteme moderne de detecție și alarmare la incendiu.

Prin implementarea proiectului se estimează reducerea cu aproximativ 80% a consumului final specific de energie, cu peste 89% a consumului de energie pentru încălzire și cu peste 92% a emisiilor de CO₂.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027 și contribuie la modernizarea infrastructurii educaționale și la crearea unor condiții mai bune, mai sigure și mai eficiente pentru elevii și cadrele didactice.

Vom continua să susținem investițiile care contribuie la dezvoltarea municipiului și la îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ.”.

S-a semnat și contractul aferent proiectului Construire și dotare grădinița cu  program prelungit (P=1E), a mai anunțat primarul Costinel Stoica.

„Semnarea contractului reprezintă un pas concret pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Municipiul Drăgășani. Investițiile în educație nu înseamnă doar clădiri și dotări moderne, ci înseamnă condiții mai bune pentru dezvoltarea copiilor, sprijin real pentru părinți și un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.

Continuăm să investim în viitorul copiilor și în dezvoltarea unei comunități moderne, în care fiecare familie să beneficieze de condiții cât mai bune. ”, potrivit edilului.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI