Meteorologii au lansat o avertizare COD GALBEN vizând instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii, averse torențiale însemnate cantitativ în data de 27 iulie, intervalul orar 12:00 – 23:00 în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a zonei montane, jumătatea de vest a Olteniei și nord-vestul Moldovei.

„În zonele menționate, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h), averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice și izolat grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului”, precizează avertizarea ANM.
DSU a transmis la rândul său, un set de Recomandări pentru populație:
Urmăriți permanent anunțurile oficiale; pentru detalii privind starea vremii accesați www.meteoromania.ro;
Evitați deplasările inutile în zonele vizate de avertizări;
În condiții de vânt puternic, evitați zonele cu arbori, stâlpi sau panouri publicitare și asigurați obiectele care pot fi luate de vânt;
Închideți și securizați ferestrele și ușile locuințelor; stați departe de acestea dacă vântul suflă cu putere;
Nu atingeți cablurile electrice căzute la pământ și anunțați imediat autoritățile;
Nu traversați cursuri de apă și nu staționați pe malurile acestora;
Curățați șanțurile și rigolele din jurul locuinței pentru a permite scurgerea apelor pluviale;
Apelați Serviciul 112 în caz de urgență.


