duminică, noiembrie 1, 2026

APAVIL SA – ANUNȚ

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

privind scoaterea la concurs a postului vacant de muncitor necalificat  în cadrul

 Sectorului Rețele Canal, Centrul Exploatare Rm. Vâlcea

Concursul constă în susținerea probei practice de verificare a aptitudinilor și se va desfășura în cadrul Sectorului Rețele Canal, Centru Exploatare Rm. Vâlcea, situat în Rm. Vâlcea, str. Florilor nr.6-8, în data de 03.08.2026, ora 1000.

Data limită până la care candidații pot depune actele pentru dosarul de concurs este  27.07.2026, ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A., Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5.

Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0350 802 161, program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530  și  vineri între orele 0700 – 1300.

Articolul precedent
Articolul următor
- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

PSD și-aduce prefectul înapoi. Cosmin Durle va fi instalat în funcție luni

Schimbare la conducerea Prefecturii Dolj. Eugen Călinoiu a fost eliberat din funcția de prefect printr-o hotărâre de guvern adooptată...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI