sâmbătă, octombrie 24, 2026

Proprietatea de pe Anul 1948, nr. 66, favorizată flagrant de noul PUG al Craiovei

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Apar noi detalii revoltătoare cu privire la imobilul de pe strada Anul 1948, nr 66, despre care www.indiscret.ro a scris ieri. Revolta vecinilor afectați direct de eventuala modificare a regimului de înălțime a blocului de la P+2 la P+4, așa cum proprietarul a solicitat și, spre uimirea generală, funcționari din Primăria Craiova au plecat urechea la doleanța sa, capătă nuanțe penale în cazul în care cineva ar avea curiozitatea să arunce privirea pe harta noului PUG propus de municipalitate: https://primariacraiova.mapshub.ro/urbanism/O3/Consultari.

Introducând numărul cadastral al proprietății de pe Strada Anul 1948, 233947, se poate observa foarte clar că pe întreaga stradă regimul de înălțimea este P+2, doar parcela pe care este edificat blocul fiind propusă pentru creșterea numărului de etaje la P+4. Abuzul a fost contestat la primărie de către vecin, lucru scos în evidență de harta de pe site-ul primăriei. Evident, această excepție vine la pachet cu multe semne de întrebare:

1. De ce DOAR acea proprietate din întreg cartierul este propusă pentru mărirea regimului de înălțime?

2. Ce angajat al primăriei Craiova a avizat pozitiv această solicitare, ajungând astfel propunerea în noul PUG?

3. Este procesul verbal de recepție al actualei clădiri unul care reflectă realitatea din teren sau, în realitate, a fost făcut la comandă, fără o minimă verificare la fața locului?

4. Cine sunt semnatarii – funcționari publici – ai certificatului de atestare a edificării construcției care a stat la baza emiterii actului de recepție al clădirii?

5. Au cunoștință funcționarii primăriei Craiova că există plângeri penale cu privire la construcția acestui bloc?

6. A consultat cineva vecini afectați de această propunere?

Conform unor surse bine ancorate în realitatea urbanistică a Craiovei, cazul este unul evident de încălcare a legii, dar nu este singular. Anumiți dezvoltatori imobiliari din oraș s-ar fi folosit de noul PUG fie să mărească regimul de înălțime al anumitor proprietăți, fie să intre în legalitate cu anumite proiecte finalizate care nu au respectat regimul de înălțime. După o analiză atentă a celor sesizate, vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI