Întâlnirea de la Slatina a marcat și începutul Săptămânii dedicate combaterii violenței împotriva femeilor, a scris Claudia Banu pe pagina de socializare. „Pactul pentru Demnitatea și Siguranța Femeilor” este un document prin care ne asumăm, la nivel regional, o direcție comună: prevenție, educație, intervenție rapidă și colaborare reală între instituții. Violența domestică rămâne una dintre cele mai grave probleme sociale ale României, iar numărul cazurilor severe, inclusiv al celor soldate cu pierderea vieții, ne arată că nu mai este loc de pasivitate.”, a precizat președinta OFL Vâlcea.

Claudia Banu a punctat în cadrul evenimentului un lucru esențial: „violența nu este niciodată o problemă privată, ci una de interes public ”. De asemenea, a accentuat că fiecare femeie are dreptul la siguranță, demnitate și protecție, iar acest drept trebuie garantat nu doar prin lege, ci și prin modul în care instituțiile o aplică zi de zi.
Pactul semnat conține șase direcții
• menținem această temă pe agenda publică;
• susținem campanii educaționale și de informare;
• asigurăm accesul femeilor la servicii de sprijin;
• întărim parteneriatele cu autoritățile locale, DGASPC, poliție, școli și mediul medical;
• monitorizăm anual progresele și rezultatele reale din comunitățile noastre”.
„Cred că doar prin efort coordonat — politic, instituțional și comunitar — putem reduce riscurile și putem oferi femeilor cadrul de siguranță pe care îl merită.
Mulțumesc colegelor mele pentru angajamentul lor și pentru disponibilitatea de a construi împreună o rețea regională activă, capabilă să aducă schimbare reală.”, mai arată Claudia Banu.
La întâlnirea care a fost inițiată de președinta OFL Olt, Luminița Popescu, a particpat și Nicoleta Pauliuc, lidera OFL.



