Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris” cea care până acum nu avea decât rostul să patroneze formal peste activitatea srl-ului municipal de salubritate al Craiovei își îngroașă subit rândurile. 26 de localități dau buzna în ADI-ul de salubrizare, ceea ce duce numărul asociaților la un total de 49.
Creșterea numărului de asociați are legătură cu un singur aspect al activității desfășurate de Salubritatea craioveană – gestionarea câinilor fără stăpân, de care cele 26 de localități (dintre care 2 orașe – nr) care cer admiterea în ADI vor să profite.
„Prin Hotărârile Consiliului Local ale orasului Filiasi, comunei Cotofenii din Fata, comunei Predesti, comunei Scaesti, comunei Vela, comunei Diosti, comunei Macesu de Sus, comunei Perisor, comunei Radovan, comunei Giurgita, comunei Leu, comunei Seaca de Camp, comunei Simnicu de Sus, comunei Galicea Mare, comunei Marsani, orasului Segarcea, comunei Salcuta, comunei Goicea, comunei Bulzesti, comunei Daneti, comunei Orodel, comunei Cetate, comunei
Ciupercenii Noi, comunei Ghindeni, comunei Gangiova, comunei Dranic prin Consiliile Locale ale localitatilor anterior mentionate s-a aprobat asocierea comunelor și municipiilor respective la Asociația Salubris Dolj, în vederea desfășurarii în comun a activitații ce face obiectul contractului de delegare a gestiunii serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din raza de competență a unităților administrativ teritoriale membre către operatorul regional S.C. Salubritate Craiova S.R.L.”, se arată într-un proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local Craiova, prin care aleșii locali craioveni împuternicesc reprezentantul primăriei în ADI să voteze modificarea de statut.
De menționat că, spre deosebire de asociația similară înființată în urmă cu câțiva ani pentru transportul metropolitan cu autobuzele RAT Craiova, unde efectivul de comune primite a fost drastic limitat, pe parte de hinghereală lucrurile par mai democratice, în Salubrisul craiovean intrând cu scop precis aproape jumătate de județ, inclusiv comuna ca și „limitrofă” Cetate.



Spor de 50 la sută la hingheri la Salubritate Craiova
Nu este vorba numai de dorința primarilor din județ, ci și de disponibilitatea srl-ului municipal de salubritate. În aceeași ședință de consiliu local SC Salubritate Craiova SRL își modifică organigrama, înființându-și al treilea echipaj de hingheri, după ce își achiziționase, în prealabil, o nouă auto-specială de profil, cu intenția explicită de a onora cereri de ridicare a câinilor fără stăpân dintr-o arie în creștere.
„În prezent, la nivelul acestui serviciu sunt prevăzute în organigrama și statul de funcții ale societății 5 (cinci) posturi de prinzător câini și 2 (două) posturi de șofer de autoturisme și camionete, respectiv 2 echipaje de capturare a câinilor fără stăpân, posturi insuficiente pentru organizarea și desfășurarea în condiții optime a activității, având în vedere aria extinsă de acoperire și numărul ridicat al solicitărilor și sesizărilor primite de societate în directă legatură cu activitatea Serviciului Gestionare Câini Fără Stăpân.
De asemenea, societatea a achiziționat recent din fonduri proprii, o autoutilitară nouă, care este destinată transportului câinilor fără stăpân capturați de personalul cu atribuții de acest fel, în aria de delegare a acestui gen de activități. Pentru folosirea acestei autoutilitare, este necesară crearea unui nou echipaj destinat capturării câinilor fără stăpân.
Totodată, având în vedere numărul ridicat de solicitări și sesizări primite de societate în vederea capturării câinilor fără stăpân de pe căile publice ale unităților administrativ-teritoriale și faptul că activitatea de capturare a
câinilor fără stăpân a fost delegată de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Dolj către S.C. Salubritate Craiova S.R.L, o (una) autoutilitară și un echipaj de capturare a câinilor fără stăpân urmează a fi destinate solicitărilor și sesizărilor primite de la unitățile administrativ-teritoriale, membre Salubris Dolj”, se arată în documentația înaintată consiliului local.


