„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Victor Giosan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului”, precizează decizia semnată de șeful Executivului.
Recent, Giosan a anunțat pe facebook că și-a încheiat mandatul de șapte ani de înalt consilier UE în Republica Moldova, pe domeniul reformei administrației publice, și că va începe „un alt proiect profesional și nu numai”.
Victor Giosan are o vastă experiență în consultanță națională și internațională în domeniul reformei administrației publice, centrale și locale, management public, planificare strategică și analiza și fundamentarea politicilor publice, management bugetar, fiscal și al investițiilor publice.
El este licențiat și deține master în macroeconomie, la Departamentul de Planificare și Cibernetică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București. A fost consilier municipal (1992-2000 și 2004) și viceprimar (1996-2000) al municipiului Râmnicu Vâlcea și subprefect Vâlcea (2005). De asemenea, a deținut funcția de secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului României (2005-2009 și consilier de stat al primului-ministru Dacian Cioloș (2016).
În calitate de consultant internațional, a activat în România (1998-2017) în diferite domenii: sistemul fiscal interguvernamental, dezvoltarea capacității instituționale a administrației publice locale, managementul serviciului municipal; revizuiri funcționale ale instituțiilor centrale, planificare strategică; managementul investițiilor publice – consultant rezident pe termen lung al Băncii Mondiale în Ministerul Finanțelor Publice.
Giosan a activat și în alte țări, printre care Albania (2002), Serbia (2003-2011), Bosnia-Herțegovina (2004), Kosovo (2006-2007 și 2009), Tadjikistan (2012) și Republica Moldova (2010-2015 și 2017), în domenii precum strategia de descentralizare, descentralizarea fiscală și proiectarea transferurilor interguvernamentale, descentralizarea serviciilor sociale, revizuirea funcțională a CoG și planificarea strategică. Activitatea sa s-a desfășurat în cadrul proiectelor finanțate de DfID, USAID, Comisia Europeană, UNDP / UNICEF, Consiliul Europei și Banca Mondială.
După mai bine de 20 de ani în PNL, l-a urmat pe Dacian Cioloș în proiectele sale politice, astfel că, în anul 2020, a făcut parte din conducerea PLUS.


