Consilierii locali craioveni au ocazia, la ședința ordinară din 30 ianuarie, să desemneze și cel de-al doilea viceprimar din echipa de conducere a primăriei Craiova. Asta după ce, la finele anului trecut, doar una din cele două funcții disponibile a fost adjudecat de reprezentantul PSD Dan Păloiu. Cum niciuna dintre variantele de viceprimar propuse de opoziție, mai precis de USR, nu a întrunit numărul necesar de voturi, iar social-democrații nu au făcut a doua nominalizare, primăria Craiova a rămas să funcționeze cu un singur viceprimar.
Situația se poate schimba la ședința de joi, 30 ianuarie. Un proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului a apărut în mapa aleșilor locali, documentația urmând a fi dezbătută peste ordinea de zi. Tradițional, proiectul a fost depus în alb, fără niciun nume de posibil ocupant al postului care să figureze în documentație, propunerile urmând a fi forumulate chiar în cadrul ședinței. Asta presupunând că, până la acea dată vor fi finalizate discuțiile social-democraților, fie între ei, fie cu posibili aliați din CLM care ar putea năzui la nominalizare.
PSD Craiova deține, reamintim, majoritatea în consiliul local municipal în urma alegerilor locale din iunie 2024.


